Edward Iordănescu este din ce în ce mai aproape de FCSB, asta deşi n-o recunoaşte public. Antrenorul are un contract cu Gaz Metan Mediaş, dar a recunoscut că a discutat de mai multe ori cu Gigi Becali.
”Faptul că patronul FCSB a spus că mă doreşte acolo este onorant, mă bucură. Este onorant când orice patron din Liga 1 îţi apreciază munca, dar cred că speculaţia asta trebuie să înceteze. Eu nu am discutat cu nimeni. Vorbesc cu patronul clubului constant, am vorbit şi înainte de afirmaţia respectivă a dânsului. Am vorbit şi acum trei luni, şi acum şase, şi acum un an. Vorbim foarte multe lucruri, dar negocierile nu se poartă la telefon. Se fac stând la masă”, a spus Edward Iordănescu, la ProX.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Antrenorul lui Gaz Metan Mediaş a ţinut să-i răspundă şi lui MM Stoica, asta după ce oficialul FCSB declarase că antrenorul care vine la echipă trebuie să lucreze cu el.
”La Steaua există un patron, există o organigramă, există o ierarhie. Fiecare are rolul lui, e un club care are o experienţă bogată în spate şi un club foarte bine structurat din punctul meu de vedere. Acum, ce a spus Mihai Stoica este problema lui, este dreptatea lui, este logica lui, viziunea lui. Nu are nicio legătură cu mine, pentru că eu nu am discutat până în momentul de faţă despre o colaborare în mod concret”, a spus Edi Iordănescu.
Afla mai multe despre: edi iordanescu, gigi, mm