Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Edi Iordănescu, noi declaraţii despre cariera sa: ”Când îmi sunt puse cuvinte în gură atunci e o problemă”

Edi Iordănescu, noi declaraţii despre cariera sa: ”Când îmi sunt puse cuvinte în gură atunci e o problemă”

Echipa națională

Comentarii

Edi Iordănescu a venit cu lămuriri după ce declarase că ”n-am venit la echipa naţională să-mi stric cariera”.

Edi Iordănescu şi-a atras multe critici după ce a afirmat că ”n-am venit la echipa naţională să-mi stric cariera”. Declaraţia a fost făcută după eşecul cu 2-0 în faţa Muntenegrului.

Acum, selecţionerul României spune că acea declaraţie a fost interpretată şi că, de fapt, a vrut să transmită aşa.

Edi Iordănescu: ”Mi-au fost puse cuvinte în gură”

Acea afirmaţie făcută de Edi Iordănescu a fost taxată de Mihai Stoica şi de Andrei Vochin. Managerul general al FCSB-ului a mers mai departe şi a subliniat faptul că Edi Iordănescu încă n-a reuşit să-şi construiască o carieră solidă.

Însă Edi Iordănescu spune că declaraţiile sale au fost interpretate. Antrenorul în vârstă de 43 de ani susţine că a vrut să scoată în evidenţă faptul că se află la început de carieră:

”Eu pot să-mi asum că poate o exprimare de-a mea, într-un anumit moment, poate să lase loc de speculaţii sau poate fi interpretabilă, dar când imi sunt puse cuvinte în gură atunci e o problemă.

M-am referit la faptul că încrederea mea e puternică, eu cred în aceşti jucători, ca am venit aici cu încredere, că nu veneam dacă nu aveam această încredere.

Şi, când am vorbit de cariera, am vorbit despre faptul că sunt un antrenor în continuare, spun eu, destul de tânăr, care are o carieră în desfăşurare şi care încearcă să-şi construiască o carieră solidă”, a declarat Edi Iordănescu.

Ce a spus Edi Iordănescu după meciul cu Muntenegru: ”Eu n-am venit la echipa naţională să-mi stric cariera, am venit să fac performanţă şi am încredere în continuare în grupul de jucători. Trebuie să schimbăm lucrurile faţă de trecut, doar aşa avem o şansă pentru progres”.

Afla mai multe despre: edi iordanescu 

viewscnt
Articole similare