23 martie 2020... O zi din lungul şir al zilelor în care avem senzaţia unei planete oprite de un virus apărut din senin.
Dar nu despre asta vreau să vorbim. Nu este nici senin afară, din contră. În mijlocul primăverii au apărut iar fulgii şi este frig. Da, Didi este frig de ziua ta. E frig şi toată lumea este speriată, Tătuca drag! Avem sufletele îngheţate de tot şi toate. Aşa cum a îngheţat şi al tău pentru totdeauna, într-o zi de noiembrie agăţată de soarta ta. Era 2016, aveai 44 de ani şi o inimă rară pentru lumea asta. S-a oprit pentru a se înălţa undeva acolo Sus, unde Dumnezeu a vrut să te aibă lângă El! Aşa om cine nu şi-l doreşte? Soţ, tată, frate, prieten, fotbalist cu "f" mare, toate şi multe altele încăpeau în acelaşi timp pe umărul tău de sătmărean bun şi adevărat!
Am înţeles fotbalul în vara lui 1994. Eram un puşti, iar pentru mine eraţi totul în nopţile americane. România - Columbia... aşa a început aventura generaţiei voastre de aur, a cărei vis a fost spulberat în sferturi de Suedia lui Anderson şi Ravelli. Până atunci l-ai făcut să plângă în tribunele de pe Rose Bole pe Maradona, pentru că n-au trecut de tine nici Batistuta, nici Balbo, nici toată Argentina lor!
Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Iar “tata Puiu” te-a folosit toate meciurile, minut cu minut. Vorba ta: "Ştiu, nu am fost Hagi şi nici Popescu! Dar am fost cel mai bun număr 3 la vremea mea! Am şi acum numărul 3 imprimat pe piele! În carieră, ori am jucat tot meciul, ori nu am jucat deloc! Nu o să vedeţi meciuri în care am să intru în minutul 74”.
Şi Didi, nu am uitat nici unul dintre cele mai frumoase goluri marcate vreodată de Steaua. Ghencea era umplută până la refuz şi mirosea a fotbal adevărat în toamna lui 1995. Dădeai de pământ cu scoţienii de la Rangers, până în minutul în care ai apărut cu stângul tău de ardelean adevărat la cornerul executat de Gâlcă. Iar voleul de la 16 metri a găurit plasa porţii şi i-a făcut să te cumpere după. Emil Grădinescu, bunul meu coleg de astăzi, exclama la microfunul TVR: “Gol fabulous! Tătuca Prodan înscrie un gol de povestit la nepoţi. Un gol care poate face parte din orice generic al Ligii Campionilor”. Mare dreptate a avut, şi acum povestim de el, Didelule! Era prima victorie a Stelei şi printre puţinele în competiţia asta luxoasă pentru noi. Restul le-am numărat pe degetele de la o mână. O mână pe care nici nu visam că aveam să ţi-o strâng peste ani, pentru că eu aşa îţi spuneam, “Didelule”. Îmi simt atât de sărace cuvintele, dar atât de mândru să pot scrie în continuare...
Eu, un jurnalist sportiv, tu - simplu, dar adevărat: Didi Prodan. Ne-am apropiat datorită profesiei mele, rolului tău la federaţie şi, mai presus de toate, felului nostru de a fi oameni. Primăvara lui 2014. Se terminase agitaţia alergerilor prezidenţiale de la FRF. Toată nebunia, nu mai contează. Se ştia un sigur lucru: Răzvan Burleanu - noul preşedinte. Ne auziserăm la telefon să ne vedem pe după-amiază pe undeva pe la “Promenada”, la o poveste. Zis şi făcut! N-am apucat bine povestea noastră şi îţi sună telefonul: “Didi, vino până la Federaţie!”. “Mergi cu mine?”, m-a întrebat. “Mă mai întrebi?”, i-am răspuns. Şi ne-am urcat în maşină. Ajungem la Federaţie. Biroul unde stătea cu Belo (Miodrag Belodedici) şi Jean (Jean Vladoiu), undeva la etaj. Urcăm treptele, lucrurile sale nu mai erau acolo. Nu avusese timp să elibereze. El, din garda lui Mircea Sandu. Sună înapoi la numărul de mai devreme: “Vino la magazinul Federaţiei!”. Avuseseră însă alţii grijă să le mute... într-o bătaie de joc!
Pe Didi nu îl văzusem nervos niciodată până atunci... Nervos, supărat, dezamăgit de ceea ce înseamna a fi om... Amintirile sale erau smulse şi puse în cutii de alţii. Ordine respectate. “Să îşi permită să pună mâna pe lucrurile mele fără să spună? Nu se poate, nu se poate aşa!”, ţipa Didi. Şi le-a luat singur pe toate cu un gust amar... Aşa cum a şi plecat cu ele într-o lume mai bună... Noi nu avem nevoie de cutiile lor, Didi, amintirile noastre rămân în suflete! Sufletul tău, uneori prea bun pentru o lume atât de rea uneori. Şi el obosise în ultimele sale bătăi...
Ştiu, termin aceste rânduri la ceas de seară. S-a întunecat, Didi, şi e şi mai frig afară. Aşa cum au fost şi vor fi din ce în ce anii noştri odată cu plecarea ta. Dar noi, prietenii tăi şi nu numai, nu te vom uita. Iar printre primii care îşi aduce aminte de fiecare dată de tine este Vali. În dimineaţa asta ne-a trezit cu mesajele de pe Whatsapp să îţi spunem “La mulţi ani!” Şi să ne rugăm în continuare la Doamne-Doamne să aibă grijă de tine acolo în ceruri! Astăzi ai fi împlinit 48 de ani... "La mulţi ani, Didelule drag, să nu uiţi că ne gândim la tine şi te iubim!”.
Amintirea lui Emil Grădinescu legată de golul lui Didi Prodan cu Rangers
“Peste ani l-am întrebat pe Didi: "Nu ţi-a fost frică, un scoţian era cu talpa la un centimentru de tibia ta, la golul cu Rangers?". El mi-a răspuns: "Mie, frică? Poate lui, să nu se lovească de un calorifer”, a povestit Emil Grădinescu.
 (9).webp)
