You are here:

Episod neştiut până acum din momentul plecării lui Pintilii de la FCSB! A provocat indignare în club: "Cum să aflăm aşa? Am fost lezat"

Episod neştiut până acum din momentul plecării lui Pintilii de la FCSB! A provocat indignare în club: "Cum să aflăm aşa? Am fost lezat"

FCSB

Comentarii

La câteva săptămâni după despărţirea de Mihai Pintilii, Mihai Stoica a venit cu o serie de clarificări şi explicaţii privind discuţiile apărute în jurul staffului de la FCSB. Oficialul clubului a vorbit, printre altele, şi despre modul în care a aflat despre plecarea fostului secund, dar şi despre condiţiile impuse pentru viitorul antrenor principal.

MM Stoica, replică pentru Mihai Pintilii, după plecarea de la FCSB

La câteva săptămâni de plecarea de la FCSB, Mihai Pintilii a primit o replică din partea lui Mihai Stoica. Fostul secund de la FCSB s-a arătat nemulţumit de mai multe aspecte petrecute la antrenamente, printre care lipsa anumitor persoane din program. 

Nemulţumit de faptul că FCSB l-ar putea pierde pe secundul Alin Stoica, cel care a fost dorit în posibilul staff al lui Mihai Pintilii la naţionala României U20, MM Stoica a făcut o dezvăluire. 

“Şi Pintilii a fost lezat că am spus în emisiuni că sunt zvonuri că ar fi antrenor la U21 şi că l-ar vrea pe Alin Stoica secund... Sunt zvonuri. Am zis că sunt zvonuri. Dacă le-am stricat vreo combinaţie, asta este, dacă trebuie să dea explicaţii în faţa lui Iencsi cine vrea să-l schimbe, dacă e adevărat sau nu. Zvonurile sunt zvonuri şi că, de fapt, pe Alin Stoica l-ar fi vrut Stoichiţă, nu el (n.r. – Mihai Pintilii). Probabil că el s-a şi opus, dar oamenii se lezează, dar le şi trece. Şi eu am fost lezat când a zis despre Flavian Arămitu că n-a venit la program, când eu îi făcusem programul cu doctorul.

Din moment ce tu pleci şi noi aflăm de la Radu Naum că primeşte mesaj că ai plecat, că noi nu ştiam că ai plecat, nu ne spui nouă... Cred şi eu că nu înţelegem nişte chestii. Cum să aflăm de la Radu Naum chestia asta? Eu aşa am aflat că Pintilii a plecat de la FCSB, când Eli (n.r. - Charalambous) îşi dăduse demisia, pentru că (n.r. - Pintilii) i-a trimis mesaj lui Radu Naum. Normal că am fost lezat, dacă tot discutăm, dar nu e problemă, că oricând discutăm. Punem lucrurile la punct şi suntem într-o relaţie foarte bună în continuare", a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport. 

Condiţie din partea FCSB pentru noul antrenor

MM Stoica a transmis că are o propunere de antrenor pentru Gigi Becali, după ce Elias Charalambous a refuzat. Indiferent de cine va fi noul principal, acesta trebuie să accepte stafful actual de la FCSB. Noul tehnician poate aduce doar un preparator fizic. 

"Normal că am discutat cu Alin Stoica. Am zis că Alin Stoica, Lucian Filip, Marius Popa, analistul Ionuţ Zottu fac parte din stafful tehnic indiferent de ce antrenor va veni. E o condiţie pusă de club noului antrenor. Dacă nu acceptă, tăiem un nume de pe listă şi mergem la următorul nume. Cu toţi antrenorii pe care-i am pe listă asta e condiţia. Pot veni cu preparator fizic.

Să se ducă prin altă parte dacă mai vrea vreun secund. Nu putem să avem 7.000 de secunzi, că la staff stăm foarte bine. Dacă nu era chestia asta cu licenţa sau dacă federaţia, la fel, ne respecta la fel cum îşi respectă federaţia din Franţa cluburile, atunci instaura o amendă. Pentru fiecare meci în care echipa nu este antrenată de un tehnician cu licenţa Pro să plătească 5.000 de euro – da un exemplu – să-şi plătească salariile pe acolo. Noi am fi mers cu Filip şi Alin Stoica şi nu era nicio problemă”, a adăugat conducătorul de la FCSB. 

Afla mai multe despre: mihai pintiliimihai stoicaantrenor fcsb 

viewscnt
Articole similare