Formaţia Sepsi OSK a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa ACS Poli Timişoara, în primul meci al anului din Liga I.
Râmniceanu a contribut şi el la golul marcat de echipa sa, practic faza golului a plecat de la o pasă a portarului lui Sepsi. ”A doua pasa de gol din viaţa mea, am mai dat una la Târgu Jiu şi am câştigat tot cu 1-0. Băieţii s-au pregătit foarte bine în cantonament, Mister ne-a cerut să plecăm cu mingea de jos şi de aceea a venit şi pasa mea”, a declarat Râmniceanu la Telekom Sport.
Portarul lui Sepsi spune că a părăsit campioana României pentru o nouă provocare în viaţa sa. ”A fost o provocare a mea, am venit, sper să ne salvăm de la retrogradare. A fost o provocare a mea, şi din punct de vedere financiar a fost foarte bine pentru mine”, a spus jucătorul.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Suntem foarte bucurosi că am început cu dreptul, ne-am pregătit foarte bine, sunt bucuros că mai pot să ajut echipa asta. Sper să rămânem în Liga 1. Suntem o echipă nou promovată, dar sperăm cu achiziţiile făcute să dăm cât mai multe goluri şi să rămânem în Liga 1”, a declarat Attila Hadnagy pentru Telekom Sport.
Atacantul lui Sepsi nu se gândeşte încă la retragere. ”E greu de spus ce o să fac din vară, o să văd, dar până în vară sigur o să mai joc”.
Antrenorul grupării din Sf. Gheorghe consideră că echipa sa merita victoria. ”Meritam victoria, am fost echipa mai bună şi am câştigat. Ne-am dorit victoria, am muncit mult pentru această victorie.
Le mulţumesc responsabililor de la echipa pentru transferuri, le-am promis că după pregătire o să arătăm altfel şi cred că am avut dreptate.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Despre execuţia lui Attila Hadnagy, care a decis partida: Nu ştiu dacă v-a zis ce discuţie am avut cu el înaintea meciului, dar Attila este un jucător valoros şi mă aşteptam ca el sau Patric Petre să câştige jocul. Am discutat cu ei şi le-am spus că o să-i introduc în repriza secundă şi aştept de la ei să schimbe cursul jocului”, a declarat Eugen Neagoe la Telekom Sport.
Afla mai multe despre: sepsi osk, liga 1, acs poli timişoara,