You are here:

Eugen Neagoe, prima reacţie după ce a semnat cu FC Argeş: ”Nu este o ruşine dacă antrenezi în liga a doua. Contractul este împărţit pe două perioade”

Eugen Neagoe, prima reacţie după ce a semnat cu FC Argeş: ”Nu este o ruşine dacă antrenezi în liga a doua. Contractul este împărţit pe două perioade”

Liga 2

Comentarii

Eugen Neagoe (56 de ani) a fost instalat ca antrenor principal la FC Argeş şi nu vrea să piardă prea mult timp în Liga 2 cu echipa piteşteană.

Eugen Neagoe şi-a anunţat obiectivul la FC Argeş

Eugen Neagoe a devenit noul antrenor al celor de la FC Argeş, ocupanta locul 12 din Liga 2.

Dar acest lucru nu îl sperie pe tehnicianul în vârstă de 56 de ani, care este pregătit să se apuce de treabă.

Deşi a antrenat mulţi ani la nivelul ligii întâi, ”Geană” a precizat că nu este ceva sub demnitatea lui să antreneze în eşalonul secund.

”Nu a fost deloc uşor pentru mine să iau această hotărâre, după ce am antrenat mulţi ani în prima ligă... asta nu înseamnă că liga a doua este o ruşine sau că nu eşti un antrenor valoros dacă antrenezi aici.

Nu am gândit deloc aşa, este vorba despre FC Argeş, un club mare, care a dat ţării noastre jucători imenşi, începând cu cel mai mare, Gicu Dobrin.

Am discutat despre proiect. Am fost foarte corect şi deschis, am vorbit foarte mult cu domnul Tudose, cu domnul primar, le-am explicat cum văd eu lucrurile.

Contractul este împărţit pe două perioade, este obligatoriu să promovăm în Liga 1 şi contractul se prelungeşte automat până în 2027.

Sper să reuşim în acest an, dar este un moment destul de greu. Echipa este pe locul 12, este o diferenţă destul de însemnată de puncte, dar nu înseamnă că obiectivul nu este realizabil”, a declarat Neagoe, la conferinţa de presă.

În cadrul ei, alături de Eugen Neagoe a mai participat sponsorul principal al echipei, Viorel Tudose.

FC Argeş se află pe un modest loc 12 în Liga 2, cu doar 11 puncte, după primele nouă etape.

Afla mai multe despre: eugen neagoefc argesliga 2 

viewscnt
Articole similare