Fundaşul central al celor de la AS Roma, Evan Ndicka (24 de ani), va relua antrenamentele cu echipa din Serie A.
Ndicka a fost externat şi este pregătit să reia antrenamentele la AS Roma
Fundaşul Evan Ndicka de la AS Roma, care s-a prăbuşit în timpul unui meci din etapa a 32-a din Serie A, a primit undă verde din partea medicilor pentru a-şi relua activitatea fizică.
"Evan Ndicka a fost supus unei serii de examene cardiologice şi pulmonare de nivel trei, care au confirmat absenţa oricărei patologii cardiace şi recuperarea pneumotoraxului minim observat" după meci, a explicat Roma. "Ca urmare, jucătorul poate relua activitatea fizică, care va rămâne sub supraveghere", a adăugat aceasta.
AS Roma, locul 5 în campionatul Italiei şi calificată în semifinalele Ligii Europa, unde va înfrunta pe Bayer Leverkusen, nu a oferit un calendar pentru revenirea lui Ndicka în competiţie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fundaşul central în vârstă de 24 de ani s-a prăbuşit pe teren la 14 aprilie, în minutul 70 al meciului dintre Udinese şi AS Roma, din etapa a 32-a a campionatului italian.
În momentul de faţă, Ndicka este cotat la 20 de milioane de euro, conform Transfermarkt.com.
- Citește și
- Ultima oră. Unai Emery a decis. Ce se întâmplă cu antrenorul care este aproape de a o duce pe Aston Villa în Liga Campionilor
- Anunţul lui PSG despre Sergio Rico. Portarul spaniol va fi supus unor noi teste
- Lautaro Martinez, sigur pe el după ce a câştigat titlul cu Inter: "Am intrat în istoria Serie A"
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: serie a, evan ndika