Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | Becali putea da lovitura verii, dar şi-a sabotat afacerea: ”Aşa face Gigi”

EXCLUSIV | Becali putea da lovitura verii, dar şi-a sabotat afacerea: ”Aşa face Gigi”

FCSB

Comentarii

Gigi Becali putea reuşi o lovitură importantă în această vară, dar declaraţiile făcute de patronul FCSB i-au adus pierderi importante.

Gigi Becali a anunţat că suma de transfer pentru care Olimpiu Moruţan a plecat la Galatasaray este de 5,7 milioane de euro. În realitate, este mult mai mică şi Victor Becali a dezvăluit de ce Gigi Becali a anunţat această sumă.

Pe de altă parte, cunoscutul impresar susţine că FCSB ar fi putut să încaseze mai mulţi bani din acest transfer dacă Gigi Becali ar fi acceptat prima ofertă făcută de Galatasaray, care a fost mai mare.

Becali putea reuşi o super lovitură, dar declaraţiile l-au tras în jos

Galatasaray a încercat încă de la începutul verii să-l transfere pe Olimpiu Moruţan. Atunci, şefii echipei din Turcia s-au arătat dispuşi să achite chiar şi 10 milioane de euro, însă numai dacă Gigi Becali accepta plata în rate întinse pe 4 ani.

Patronul FCSB a profitat de acea ofertă de la Galatasaray şi a mărit preţul pentru Moruţan. De această dată, Becali a cerut 15 milioane de euro. Însă lucrurile n-au decurs aşa cum se aştepta patronul FCSB.

Echipa n-a reuşit să se califice în grupele cupelor europene, iar jocul arătat de Moruţan la începutul sezonului a fost modest. Drept urmare, Gigi Becali a anunţat că-l lasă să plece pentru 3 milioane de euro.

Tot acest joc făcut de fostul europarlamentar l-a costat destul de scump. Victor Becali susţine că Gigi Becali ar fi putut obţine mai mulţi bani din transferul lui Moruţan dacă ar fi fost mai deschis încă de la prima rundă de negocieri cu Galatasaray:

”(n.r. Că Gigi Becali a anunţat suma de transfer de 5,7 milioane de euro) Suma anunţată este... sunt bonusurile. Bonusurile sunt destul de accesibile: dacă ia campionatul, dacă intră în cupele europene...

Sunt bonusuri accesibile. (n.r. despre cât a fost suma de transfer al lui Moruţan) În jur de 4 milioane de euro, 3 milioane şi ceva. Dar sunt bonusuri uşor de realizat, de-asta a zis Gigi suma totală.

”(n.r. dacă Gigi Becali ar fi obţinut mai mulţi bani în cazul în care ar fi acceptat prima ofertă a Galatei) Eu zic că da. Dar aşa face Gigi. Dacă ar fi jucat bine, ar fi zis că nu-l mai dau cu 10, îl dau cu 15 milioane de euro.

Dacă băiatul n-a jucat bine o etapă-două, a zis că-l dau cu 3. L-a dat cu mai mult până la urmă, nu cu 3, dar ar fi putut să obţină mai mult”, a dezvăluit Victor Becali la Telekom Sport.

Afla mai multe despre: gigi becali 

viewscnt
Articole similare