Irina Preotescu are 24 de ani, absolventă a Universităţii St.John's University din New York şi elevă acum la Columbia University. În urmă cu 6 ani, Irina era una dintre jucătoarele din România cu potenţial de a urca în top 100 WTA, dar la doar 18 ani, după terminarea liceului în România a ales bursa din Statele Unite ale Americii.
În perioada junioratului a avut acelaşi antrenor de pregătire fizică ca al Simonei Halep, în persoana domnului Teo Cercel la Centrul Naţional de Tenis. În România s-a antrenat în academia celor de la Steaua, după care au urmat 4 ani de tenis în USA, la St. John's University.
În prezent, Irina este implicată în mai multe proiecte. În special reprezintă România în mai multe organizaţii. Este secretar general în Liga Studenţilor Români din Străinătate şi lucrează ca PR la Delegaţiile de Tineret ai României la ONU.
„Ce înseamnă pentru tine ca cetăţean român tot ce ai făcut de când eşti în USA?
Bursa sportivă completă oferită de St. John’s University în New York a însemnat o uriaşă oportunitate de dezvoltare personală, profesională, academică si nu în ultimul rând, atletică. Faptul că am intrat cu unele dintre cele mai mari scoruri SAT şi TOEFL din comunitatea de studenţi-atleţi ai Universităţii, m-a motivat să accentuez pe cât posibil asocierea dintre ţara mea de origine şi rezultatele academice şi sportive. Ţinând cont de faptul că nu multe persoane ştiau de Romania, mi-am asumat cu plăcere rolul de a le prezenta o faţetă a identităţii noastre: tineri muncitori, disciplinaţi, ambiţiosi, curioşi, deschişi şi dornici să înveţe lucruri noi.
Cum este văzută Halep în USA şi cum era tenisul românesc văzut pâna la performanţele obţinute de ea? Reprezintă un model pentru americani?
Simona Halep este foarte iubită printre americani. Da, este văzută ca un model şi apreciată pentru onestitatea, directitudinea şi personalitatea ei. Desigur, este admirată şi pentru stilul ei inteligent de joc şi luptele incredibile pe care le duce pe terenul de tenis. Înainte să apară Halep, cel mai multi îşi aminteau de Sorana Cîrstea, Victor Hănescu şi, desigur, Ilie Nastase. Mulţi îl apreciau (şi apreciază) pe Horia Tecau foarte mult, în special pentru personalitatea lui, pe lângă jocul lui de dublu. Nu toata lumea este familiarizată cu tenisul romanesc. Prezenţa Simonei a schimbat foarte mult acest context pentru americani.
Atunci când ai cunoscut-o pe Simona, te aşteptai să ajungă la acest nivel uriaş?
Sincer pot să spun că da, pentru că a fost mereu un om modest şi care muncea enorm pe terenul de tenis. Dincolo de asta şi oferea sfaturi jucătoarelor mai tinere, aşa cum eram eu, iar niciodată nu s-a ferit să facă poze alături de copii şi părinţi. Este ceva senzaţional ce a reuşit şi sper ca într-o zi să câştige şi Grand Slam-ul de la Flushing Meadows.
Pe Bianca Andreescu cum o percep americanii?
Nu sunt mult cei care ştiu că Bianca Andreescu este şi româncă, însă o urmăresc cu acea curiozitate pentru “rising stars” din lumea tenisului mondial. Este foarte apreciată pentru stilul ei de joc si se vede că lumea îsi doreşte să o vadă obţinând în victorii şi urcând în clasament.
De Alexandru Mitriţă cât de mult se vorbeşte şi cât de mult agită soccer-ul, aici, în USA?
Din păcate, de Alex Mitriţă nu se vorbeşte foarte mult, iar fotbalul masculin aici este un subiect destul de nişat printre americani. Fotbalul feminin este foarte popular datorită echipei naţionale care domină aria internaţională, aducând mult mai multe fonduri în comparaţie cu fotbalul masculin. În afară de echipa feminină, fotbalul este discutat mai degrabă între străini.
Cum se prezintă acum situaţia în New York din cauza pandemiei de corona virus?
Desigur, în situaţia curentă, nu aş putea să spun nimănui să îşi pună bazele în a veni aici să studieze, din cauza pandemiei. Cursurile se ţin acum online până la sfârşitul semestrului. Multe universităţi şi-au trimis studenţii din cămine acasă, lăsându-i doar pe cei internaţionali sau pe cei care nu au unde să se ducă să rămână. Situaţia nu este la fel de gravă precum în Europa, dar lumea este destul de panicată, nesigură, deranjată de atâta incertitudine si schimbare bruscă.
Lumea poartă măşti şi mănuşi pe stradă. Există cozi la anumite supermarket-uri, dar nu la toate. Uşor, uşor, se iau măsuri tot mai restrictive, pe cât se răspandeşte mai mult virusul. Mulţi colegi de-ai mei au plecat acasă şi nu ştim ce vom face cu stagiul obligatoriu din vară. Toate evenimentele sunt anulate momentan. Acum este vacanţă de primavară, însa toată lumea este descurajată de acest şir de evenimente alarmante. Acum în New York nu mai există aglomeraţie. Ce vedeai plin spre exemplu în Time Square, e doar un spaţiu gol.
Cât de important este sportul în dezvoltarea unei ţări?
Sportul are o importanţă aparte în dezvoltarea unei ţări, nu numai pentru efectul benefic pe care îl are la nivel individual asupra sănătaţii, stilului de viaţă, dezvoltării sociale, sănătăţii mintale şi emotionale, dar şi pentru efectul pozitiv la nivelul populaţiei. Sportul este o metodă foarte bună de a transpune în mod tangibil imaginea pe care ţara respectivă o are despre ea însăşi. În acest context, mă refer la starea tuturor sporturilor şi activităţilor sportive, nu doar concentrarea resurselor într-o singură direcţie. Sportul este absolut esenţial pentru orice societate şi ar trebui normalizat pe cât posibil.”, a declarat Irina Preotescu într-un interviu acordat în exclusivitate jurnalistului Telekom Sport, Mihai Dolinschi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: irina preotescu, mihai dolinschi, simona halep