Alex Bourceanu a povestit ce s-a întâmplat când a vrut să facă schimb de tricouri cu Lionel Messi.
Alex Bourceanu a fost integralist în amicalul dintre România şi Argentina, meci jucat pe 4 martie 2014, chiar în ziua în care Răzvan Burleanu l-a înlocuit pe Mircea Sandu în funcţia de şef al FRF.
Fostul mijlocaş al FCSB-ului a încercat atunci să facă schimb de tricouri cu Lionel Messi, care şi el a fost integralist. Bourceanu a povestit ce s-a întâmplat când i-a cerut tricoul starului argentinian.
Ce s-a întâmplat când Bourceanu a vrut să facă schimb de tricouri cu Messi: ”N-a mers”
Pe 4 martie 2014, naţionala României a disputat pe National Arena un meci amical cu echipa similară a Argentinei. Partida s-a încheiat 0-0, după un meci foarte bun făcut de ”tricolori”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Alex Bourceanu a fost integralist atunci şi a încercat la finalul partidei să facă schimb de tricouri cu Lionel Messi.
Într-un interviu pentru Telekom Sport, Bourceanu a povestit ce s-a întâmplat când i-a cerut tricoul starului argentinian.
”(Cu cine nu ai putut să faci schimb de tricou?) Nu a mers cu Messi. Nu a mers cu Messi şi, în principiu, cam cu toţi ceilalţi a funcţionat. N-a mers cu Messi, pentru că un alt coleg a luat tricoul.
Îmi pare rău că nu l-am luat la pauză. După aceea am învăţat lucrul şi am schimbat la pauză. Cu anumiţi jucători, cu cei care chiar îmi doream tricoul, cum a fost cu Rusescu (n.r. când au fost adversari în Turcia). Am schimbat la pauză.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
N-aveam probleme să schimb tricoul cu David Silva la 5-0 pe National Arena, nu aveam nicio problemă. Chiar dacă mi se reproşa, 'mama ai jucat cu el şi schimbi tricoul'. Da, am jucat şi schimb tricoul, da. De asta am jucat, am marcat momentul.
Nu gândeam atunci aşa, mama am pierdut meciul, nu ne mai calificăm cu City în Champions League, nu-i mai scoatem pe City. Dar am rămas cu ceva, cu întâlnirea cu acei jucători şi cu tricoul. Sunt mândru de asta. Dacă trebuia să stau la uşa vestiarului să iau anumite tricouri, aş fi stat, nu am nicio problemă cu asta”, a declarat Alex Bourceanu pentru Telekom Sport.
Gabi Torje a fost atunci mai rapid decât Alex Bourceanu şi a reuşit să-l convingă pe Lionel Messi să accepte schimbul de tricouri. Spre dezamăgirea lui Alex Bourceanu, care şi-ar fi dorit un asemenea ”trofeu”.
Care este cel mai drag tricou din colecţia lui Alex Bourceanu
De-a lungul carierei, Alex Bourceanu a avut ca adversari câteva dintre numele importante ale fotbalului mondial, fie la naţională, fie la FCSB, fie la echipele pentru care a mai jucat.
Fostul internaţional român a preferat de fiecare dată să rămână cu o amintire, când a avut o astfel de întâlnire şi a ajuns astfel la o colecţie impresionată de tricouri.
Alex Bourceanu a povestit pentru Telekom Sport care tricou îi este cel mai drag dintre cele pe care le-a colecţionat de-a lungul carierei:
”(Cate îţi este cel mai drag?) Arjen Robben, probabil, nu ştiu de ce, pentru că sunt jucători cam la aceeaşi valoare cu el, cam acolo. Sunt mai mulţi la acelaşi nivel, dar Arjen Robben...
Mulţi vor spune Pirlo, dar pentru mine Arjen Robben (n.r. îi este cel mai drag) Le-am schimbat, aş fi plâns la uşa vestiarului lor, dacă ar fi trebuit să fac asta, aş fi făcut-o, nu era nicio problemă. Oamenii înţeleg greşit acest schimb de tricouri”, a mai spus Bourceanu.
- Citește și
- Surpriză pe piaţa transferurilor din Liga I. CFR Cluj, aproape să-l aducă gratis pe jucătorul dorit insistent de Becali la FCSB
- Alarmă la CFR Cluj. După Andrei Burcă, un alt fotbalist de bază refuză prelungirea contractului cu ardelenii
- OFICIAL | Un nou transfer pentru Farul Constanţa. Robert Moldoveanu a semnat cu echipa lui Gheorghe Hagi
- EXCLUSIV | ”A semnat deja, o să fie anunţat în una-două zile!” Surpriză | Ce antrenor ar urma să preia naţionala României
Afla mai multe despre: bourceanu