Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | Constantin Budescu, aproape de revenirea pe teren! Când va debuta ”Magicianul” la Petrolul

EXCLUSIV | Constantin Budescu, aproape de revenirea pe teren! Când va debuta ”Magicianul” la Petrolul

Petrolul

Comentarii

Fanii Petrolului îl aşteaptă cu sufletul la gură pe Constantin Budescu, care încă nu a apucat să debuteze sub comanda lui Nae Constantin.

EXCLUSIV | Constantin Budescu, aproape de revenirea pe teren! Când revine ”Magicianul” 

Constantin Budescu (33 de ani) a semnat în această vară cu Petrolul Ploieşti, însă fotbalistul nu a apucat încă să debuteze în echipa antrenată de Nae Constantin pentru că se recuperează încă după accidentarea suferită în a doua parte a sezonului trecut, la FC Voluntari.

Nae Constantin, antrenorul ”lupilor galbeni”, a transmis că ”Magicianul” Constantin Budescu este aproape de revenirea pe terenul de fotbal şi a dat detalii în acest sens pentru Orange Sport. 

”Atunci o văd eu, după întreruperea campionatului, mergem în cantonament câteva zile, iar el ar avea posibilitatea să joace. Se antrenează cu echipa”, a dezvăluit Nae Constantin pentru Orange Sport.

Ce a spus Budescu după ce s-a transferat la Petrolul:

„Sunt foarte fericit că m-am întors la echipa de la care am plecat, practic, către fotbalul mare! Am spus-o întotdeauna că vreau să joc pentru Petrolul în primul eşalon şi iată că voi avea această ocazie! Sper să revin cât mai repede şi abia aştept primul meci pe Ilie Oană!”, a spus şi Constantin Budescu.

Născut la Urziceni, Budescu şi-a făcut junioratul la Petrolul, evoluând pentru „galben-albaştri” până în 2011, perioadă în care a bifat 157 de prezenţe şi 44 de goluri de-a lungul a şase sezoane.

S-a transferat, ulterior, la Astra, iar în carieră a mai jucat pentru DL Yifang (China), FCSB, Al-Shabab (Arabia Saudită), Damac FC (Arabia Saudită) şi FC Voluntari.

Are în palmares titlul naţional, Cupa şi Super Cupa României, toate trei trofeele câştigate cu Astra Giurgiu, iar pentru echipa naţională a adunat 17 apariţii şi 5 goluri înscrise.

Jucătorul despre care Nae Constatin a avut doar cuvinte de laudă după partida Petrolului din Cupa României: ”Fotbalul românesc are nevoie de un fotbalist de nivelul lui!”

Afla mai multe despre: constantin budescupetrolul 

viewscnt
Articole similare