Într-un interviu acordat site-ului www.dolcesport.ro, Cristian Ţopescu a făcut o trecere în revistă a activităţii de comentator sportiv, insistând asupra reperelor care i-au marcat cariera şi încercând să lămurească anumite controverse
De Cristian Otopeanu
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Indiferent de partenerul de dialog, este de o politeţe rară, pe undeva neobişnuită. Poate că manierele se şi formează, dar la Cristian Ţopescu sunt moştenire de familie. Un detaliu: acum câţiva ani, după un interviu publicat într-un cotidian sportiv, cu varianta amplă pe site, l-a sunat pe jurnalist să îi mulţumească pentru că i-a reprodus fidel cuvintele.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Da, la Cristian Ţopescu manierele sunt naturale precum comentariile de odinioară. Ah, dar staţi un pic! Acum se aud contestatarii: "Ţopescu nu vorbea liber. Când comenta, citea de pe foi". Vom reveni asupra subiectului, această întrebare i-a fost adresată.
Locuieşte lângă Piaţa Victoriei, într-o vilă construită acum fix 100 de ani şi declarată monument istoric. Marele comentator stă aici de mai bine de jumătate de secol. Privind din exterior, prima impresie este că această casă cu două etaje merită mai mult, zidurile parcă imploră asta.
Înainte să intre în casă, musafirul trebuie să treacă proba câinelui. "Rex, e un om bun!", îi zice Ţopescu patrupedului care lătra de zor. "Are aproape 15 ani, latră şi el ca să impresioneze, nici dinţi nu mai are. Haideţi, că nu vă face nimic!", zâmbeşte comentatorul. Intrăm în vilă.
Parterul, cel care este ocupat de familia Ţopescu, are trei camere. Cea de zi este împânzită de cărţi, de ziare noi şi vechi, de casete video (sunt câteva sute!) şi de DVD-uri, majoritatea de sport. Se vede şi un panou cu fotografii ale lui Hagi din meciurile comentate de Ţopescu în SUA 94, cadou făcut chiar de "Rege". Îţi croieşti atent drumul spre canapea. Aici a avut loc interviul acordat pentru www.dolcesport.ro.
Atunci cand TVR a hotarat sa transmita si demonstratiile hipice care aveau loc in pauzele meciurilor de fotbal de pe fostul "23 August" (n.r. denumit ulterior Stadionul Naţional, apoi demolat şi construită actuala Arena Naţională), am fost solicitat sa le comentez. Fiind intrebat daca mai pot comenta si alte sporturi, am raspuns afirmativ, fiindca eram student la Institutul de Cultura Fizica, actualul UNEFS si cunosteam regulamentele si vocabularul specific.
Ulterior, am comentat la TVR meciuri de volei, finala Cupei Campionilor Europeni, Dinamo - Rapid din 1966, handbal - doua finale mondiale castigate de echipa masculina a Romaniei in 1970 si 1974 si inevitabilul fotbal, 4 turnee finale Mondiale ('70, '78, '90, '94). AUDIO / CLICK AICI PENTRU A ASCULTA VOCEA INCONFUNDABILA A LUI ŢOPESCU!
- Pe cine aţi avut drept model?
- Doi comentatori sportivi: unul de radio, Ion Ghitulescu, si unul de televiziune, Emanuel Valeriu. In privinta muncii de televiziune, am "furat" de la Tudor Vornicu.
- Cum se făcea documentarea acum aproape jumătate de secol?
- Ascultand, citind, intocmindu-mi fise care cu timpul s-au transformat in dosare. Totul grupat pe sporturi: despre echipe, antrenori, arbitri, sportivi. Avand o buna memorie vizuala, aceste notite m-au ajutat sa imi amintesc de ele in timpul comentariilor transmisiunilor directe. Am petrecut ore din zi si din noapte pentru a alcatui acea documentare. Acum, cu aparitia internetului, pare a fi desueta, dar este mult mai durabila.
Momentul "Rasunda '83" - suspendarea - şi cum a ajutat la formarea Stelei din anii de glorie
- Aţi comentat până în în 1983, când după Suedia - România 0-1 aţi fost scos din televiziune. Detaliaţi, pentru cei care nu ştiu, ce s-a întâmplat acum 30 de ani!
- In perioada aceea, se discuta in cercurile fotbalistice romanesti despre posibilitatea unor jucatori romani care aveau oferte de la echipe importante din stainatate sa li se permita sa joace peste hotare. Intr-o pauza, cand Ilie Balaci era accidentat si primea ingrijiri, am spus ca el, Silviu Lung, Stefanescu, Boloni, Camataru au oferte de la echipe importante la vremea aceea, precum Benfica, Fiorentina si ca ar fi in folosul lor, al cluburilor lor, al fotbalului romanesc in general, sa li se permita sa ne reprezinte in aceste echipe importante ale Europei.
AUDIO / CLICK AICI PENTRU A ASCULTA ACELE CUVINTE!
Vorbele mele au fost interpretate de primul ministru, sa-i fie tarana usoara!, Constantin Dascalescu. El a pus mana pe telefon, a sunat-o pe tovarasa de la Cabinetul 2, cum i se spunea Elenei Ceausescu, si i-a zis: "Topescu a indemnat tinerii din Romania sa plece din tara". Am aflat mai tarziu asta de la seful lui de cabinet, care mi-a fost coleg in Parlament pana de curand (n.r. este vorba despre Serban Mihailescu).
Fireste ca eu nu ma referisem la tinerii din Romania, nu ma referisem la toti sportivii sau la toti fotbalistii din Romania, ci numai la cativa care jucasera multe meciuri in nationala si meritau o asemenea recompensa. Urmarea? Am fost scos din Televiziunea Romana, suspendat pe termen nelimitat. Avea sa dureze pana in 1990.
- Timp in care ati fost crainicul stadionului Steaua si omul care i-a ajutat pe Emeric Ienei si pe Anghel Iordanescu in pregatirea meciurilor echipei intre 1983 si 1990.
- Da. Dupa suspendare, m-am intors la clubul Steaua, de unde proveneam, unde facusem sport de performanta, si am lucrat la biroul de presa alaturi de Octavian Vintila. Apoi, la solicitarea lui Ienei si a lui Iordanescu, am fost metodist la echipa de fotbal.
Mi s-a dat o camera si am inceput sa filmez meciurile Stelei si ale viitoarelor adversare. Semnam de primire, imi faceam treaba si apoi o restituiam. Cu ajutorul casetei, intocmeam statistica pentru fiecare jucator: calitati, defecte si tot ce era nevoie pentru ca cei doi antrenori sa pregateasca partidele.
Eu am fost cel care a avut ideea ca pe tabela stadionului Steaua, la finalul meciului cu Anderlecht din semifinala Cupei Campionilor '86, sa apara celebrele cuvinte "Notre respect, Anderlecht!". Am considerat ca belgienii, indiferent de rezultat, merita respectul nostru. Nu a fost nimic ironic. Din pacate, azi oamenii nu inteleg normalitatea, li se pare nefiresc. Am nostalgia publicului civilizat.
Exista superstitia ca port noroc echipelor ale caror meciuri le comentez. Probabil ca Valentin a mers la mama lui si au discutat. Banuiesc acest lucru, niciodata nu mi-am permis sa-l intreb.
Cu o seara inainte de marea finala, ma cheama Valentin Ceausescu si imi spune urmatoarele cuvinte: "Cristi, maine comentezi finala!". Moment in care i-am raspuns ca nu pot veni asa, fluierand, imi placea sa ma documentez inainte de a comenta. "Nici o problema, ai timp sa te documentezi o noapte intreaga", mi-a replicat Valentin.
AUDIO / CLICK AICI PENTRU UN GOL INCASAT DE STEAUA CU MILAN, IN COMENTARIUL LUI TOPESCU!
- Apoi?
- Inaintea plecarii, Tavi Vintila mi-a transmis mesajul generalului Ilie Ceausescu, sef direct pe linie de armata: "Soarta ta este in mainile tale". Nu aveam voie sa spun nimic despre orasul Barcelona, acolo unde se juca finala, despre primele italienilor si nici despre numarul de suporteri ai lui Milan de 100 de ori mai mulţi ca ai noştri. Asa ca am intrebat "Bine, dar numele jucatorilor pot sa le spun?".
Este mult spus "am comentat finala", pentru ca diferenta de valoare si de scor a fost neta in favoarea lui Milan. Eu am fost aproape redus la tacere, nemaiavand de spus decat numele jucatorilor pe la care trecea mingea.
Despre Revoluţie
- La cateva luni, a venit Revolutia. Unde v-a prins şi ce anume v-a impresionat in acele zile?
- Eram acasa. Fiind militar, am primit un telefon de la ofiterul de serviciu, care mi-a transmis consemnul de alarma. Mi-a spus: "Radu cel Frumos! Prezentati-va urgent la unitate!". Unitatea noastra era echipa de fotbal Steaua, cu sediul la stadionul din Bulevardul Ghencea. Acolo m-a prins, propriu-zis, Revolutia.
Eram 8-10 oameni acolo, cu Cristian Gatu (n.r. seful sectiei fotbal la acea vreme), cu antrenorii secunzi, cu nea Tanase bucatarul, care, pe cat era de solid, pe atat era de speriat. Nu eram inarmati.
Imi amintesc ca am trecut si prin unele momente de sperietura, pentru ca dinspre cimitirul Ghencea plecau pe deasupra stadionului niste trasoare luminoase si noi credeam ca sunt ale teroristilor. Mai tarziu am aflat ca proveneau de la niste simulatoare. N-am iesit din stadion dintr-un sentiment de frica, nu m-am plimbat nici pe strazile din jur, nu aveam de ce.
Ne uitam la televizor. M-a marcat tot ce vedeam ca se intampla. Sigur ca unele stiri erau exagerate. Evenimentul care m-a intristat cel mai mult a fost uciderea a doi fosti mari rugbisti, Radu Durbac si Florica Murariu, care au fost impuscati chiar in apropierea sediului clubului Steaua, fiind confundati cu niste teroristi.
- Dupa aceea ati revenit la televiziune.
- Da, imediat dupa Revolutie, seful meu de atunci, Cristian Gatu, mi-a zis: "Pleaca la Televiziunea Romana! Acolo e locul tau, nu mai sta aici". Imi amintesc ca prima data am aparut in uniforma militara pentru ca veneam de la locul de munca si multi cunoscuti, care nu stiau ca sunt militar, si-au pus intrebarea "Ce este cu asta imbracat in haine militare si cu grad de colonel?".
- Apoi ati ajuns redactor sef la TVR Sport. Exista ceva ce puteati face mai bine si acum va reprosati ca nu ati facut?
- Probabil ca puteam sa fac multe lucruri mai bine. In primul rand, este vorba despre folosirea spatiilor din grila, unele erau pentru transmisiuni directe si altele pentru emisiuni. Erau colegi care comentau foarte bine in direct, altii care faceau mai bine emisiunile elaborate, nereusind sa se exprime in direct la fel de bine. Deci puteam sa alternez in asa fel incat nu numai sa ii multumesc pe colegii mei, in functie de calitatile lor, dar sa ii atrag si pe telespectatorii care priveau ambele genuri.
Oricum, nu am fost un adevarat sef, ci un coleg cu ceva mai multa experienta decat cei tineri, pe care am incercat sa ii coordonez, ca sa nu zic "conduc", cat se poate de pasnic, cu vorba buna, cu explicatii, cu sfaturi. Unii dintre ei au urmat aceste sfaturi, altii se uitau la mine cu oarecare neincredere si probabil ca in gandul lor ziceau "Ce imi spune mie asta cum era pe vremea lui? Acum e altfel".
Propria versiune despre distrugerea arhivei sport a TVR şi cel mai slab comentariu al carierei
- Au circulat diverse variante in privinta pierderii arhivei sport a TVR. Vrem sa stim care este parerea dumneavoastra!
- Arhiva sport este o adevarata avere a televiziunii nationale. Din pacate, in anii '90, odata cu intrarea minerilor in TVR, arhiva in general a fost distrusa, iar fisele au fost arse. Imi amintesc ca nu se mai stia ce se afla pe sute de casete si a fost o munca extraordinara pentru vizionarea acestor casete si refacerea fiselor.
In ceea ce priveste partea de sport, colegul Marian Olaianos are un merit deosebit, pentru ca el a reusit sa salveze multe dintre imaginile pe care astazi le foloseste la elaborarea unei emisiuni pe care o apreciez foarte mult si care se numeste Replay.
- Care a fost cel mai slab comentariu din cariera?
- Cel de la Steaua - Milan. Daca nu ma supuneam ordinelor primite, despre care am vorbit anterior, Ilie Ceausescu ma putea arunca imediat. Nu doar de la televiziune, ci si din Bucuresti. Celor tineri poate li se pare ciudat acum. Dar ei nu stiu ce insemna atunci sentimentul de frica.
- Un comentariu de care sunteti mandru?
- Sunt mai multe. Finalele CM handbal 1970, 1974, castigate de Romania, noaptea de vis a Nadiei, Montreal 1976, 5 Campionate Mondiale de gimnastica si 6 Campionate Europene de gimnastica, castigate de echipa feminina a Romaniei si doua editii ale JO 2000 si 2004, de asemenea castigate de echipa feminina de gimnastica a tarii noastre, apoi Romania - Argentina, de la Campionatul Mondial din SUA 1994.
Ascultand comentariile imi dadeam seama ce greseli faceam. Am sesizat chiar o greseala de dictie, care apartine in general bucurestenilor. Un fel de suierat, dupa consoanele "ş" si "j" aparea un "i". Adica "şiut" ,"jioc". Sesizand aceasta greseala de dictie, am facut apoi exercitii multa vreme, spunandu-mi singur "şut, joc, şut, joc", pana cand a disparut acel suierat care era neplacut.
- Privind inapoi, cum vi se par comentariile de atunci?
- Marturisesc ca nu prea mai imi plac. S-au schimbat si stilurile de a comenta o competitie sportiva. Atunci faceam multe divagatii, acum ele nu prea se mai fac. Pe de o parte este bine , fiindca nu distrag atentia telespectatorului de la ce vede, pe de alta este rau pentru ca acele divagatii reprezentau intr-un fel o cultura sportiva, te faceau sa afli multe lucruri interesante: tari, orase, stadioane, suporteri.
Propria gafă care l-a marcat şi ce le-a răspuns celor care susţin că nu comenta liber
- Sunteti pentru doi comentatori sau pentru unul?
- Parerea mea este ca prezenta la microfon a doi comentatori incarca enorm de mult comentariul, pentru ca atunci cand unul vorbeste, celalalt se gandeste ce are de spus si nici nu reuseste colegul lui de comentariu sa puna punct la o fraza, ca intervine urmatorul. Si, de aici, o logoree continua a celor doi, care cred ca oboseste telespectatorul. Un singur comentator, care sa mai faca si pauze in timpul comentariului, cred ca este formula potrivita, desi acum constat ca la majoritatea televiziunilor se folosesc doi comentatori la acelasi meci. Mi se pare prea mult.
- O gafa care v-a marcat?
- Cea de la finala Campionatului masculin de handbal din 1970, meciul Romania - Republica Democrata Germana, care a avut prelungiri. In regulament erau doua reprize de prelungiri de cate 5 minute, amanunt pe care l-am uitat in focul comentariului si dupa prima repriza de 5 minute am spus "Suntem campioni mondiali!". Echipa noastra avea un gol avantaj.
Mi-am dat seama imediat si am rectificat greseala, cerandu-mi scuze si spunand ca se mai joaca inca o repriza de prelungiri. Spre norocul meu, echipa Romaniei a castigat acea finala, ultimul gol fiind marcat de extraordinarul Gheorghe Gruia. A fost 14-13 pentru Romania, dupa doua reprize de prelungiri. Imi inchipuiam la intoarcerea acasa ce s-ar fi scris, daca ai nostri pierdeau, despre comentator, care nu stia nici macar regulamentul desfasurarii finalei.
- Cum ascultati o transmisiune?
- Cand imi place comentariul, cu sonorul deschis. Cand nu imi place, cu sonorul scazut si cu propriul meu comentariu.
Exista la ora actuala o abundenta de informatii statistice. Ti se spune cand s-a nascut un fotbalist, la ce echipe a jucat, unde s-a transferat si pe ce sume, tot timpul, cand jocul se desfasoara. Esti asfixiat cu aceste informatii statisice, care la un moment dat devin enervante. Nu se fac pauze in comentariu pentru a permite si telespectatorului sa isi faca propria parere si propriul comentariu
Recunosc ca pentru finalul comentariilor imi pregateam doua variante: una pentru succes si una pentru esec.
De exemplu. La un Romania - Yugoslavia 4-6 din 1977, am folosit ideile scrise in comentariul pregatit pentru un rezultat negativ, pentru ca in momentele de dupa meci, la cald, este foarte greu sa gasesti cuvintele cele mai potrivite pentru telespectatorii necajiti, suparati ca echipa noastra a pierdut. Si atunci am folosit acest final de comentariu, sub forma unor idei pe care mi le scrisesem si le-am dezvoltat.
Cel mai bun jurnalist sportiv şi nota pe care şi-o acorda pentru comentarii
- Pe cine considerati cel mai bun jurnalist sportiv?
- Dintre cei disparuti, pe Ioan Chirila. Dintre cei in viata, pe Catalin Tolontan si Ion Cupen.
- Ce parere aveti despre presa online si cum se diferentiaza online-ul de print, in opinia dumneavoastra?
- Internetul este intr-adevar mai comod, dar printul, ziarul tiparit mi se pare mai placut, sa ai in mana ziarul, cu mirosul acela de tipar si sa citesti sau sa recitesti unele articole in functie de timpul pe care il ai.
Oricum, munca la un site mi se pare mai grea decat cea la print, pentru ca, spre deosebire de print, unde poti sa scrii un material pe zi si ai timp sa ti-l corectezi, sa-l finisezi, la site munca este continua, stirile vin una dupa alta.
Din munca mea de la ziarul Pro Sport, am constatat ca ai mei colegi care lucrau la site erau intr-o priza continua, in timp ce ceilalti isi mai permiteau cate o tigara, cate o sueta, adica mai puteau sa faca si pauze.
- Ce nota v-ati acorda pentru comentariile dumneavoastra?
- Dupa atatea decenii de munca in audiovizual, cred ca nota 8 mi s-ar potrivi
- Un mesaj pentru cei care vor sa faca gazetarie sportiva?
- Sa isi pastreze originalitatea, fara a imita. Sa evite marele pericol care e infumurarea si aroganta. Este nevoie de un discernamant sanatos, ca sa nu te ineci in laude ocazionale. Dupa un prim succes in presa, apar prieteni, cunostinte, rude, care te lauda, si daca nu ai acest "cap limpede" sa nu te entuziasmezi prea mult, atunci cu siguranta vei urca treptat in ierarhia profesionala.
- Cum credeti ca isi vor aminti oamenii de dumneavoastra?
- (zambind) Isi vor aminti copiii si nepotii mei despre mine. Acum serios, cred ca lumea isi va aminti despre Cristian Topescu drept comentatorul sportiv care a insotit si relatat izbanzile unor mari sportivi romani: Nadia, Pataichin, Gatu, Nastase, Hagi, Andreea Raducan, Catalina Ponor.
Si, poate, o spun cu oarecare ironie, isi vor aminti prin comparatie cu unii dintre comentatorii actuali, pentru ca asa se intampla. Cand te supara o prezenta actuala, iti amintesti de una trecuta: "Ce bine zicea x, in comparatie cu ce ascult eu acum".
Născut pe 26 martie 1937, la Bucureşti
Licenţiat al Institutului de Educaţie Fizică şi Sport (1970)
A practicat sportul de performanţă la Clubul Sportiv Steaua - hipism (1953 - 1964)
Din 1964, reporter la Televiziunea Română
Redactor-şef al Redacţiei Sport a TVR (1992 - 1997) şi director general adjunct al TVR (1997 - 1999)
Peste 5.000 de transmisiuni în direct de la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale şi Europene
Director onorific Pro Sport (2003-2007)
Distins cu Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler (2003), Ordinul Olimpic "Colanul de Aur" (1998), Diploma de Onoare CIO (1994), Trofeul Comitetului Olimpic Român pentru "Promovarea Olimpismului" (1997), Ordinul Meritul Sportiv.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul prin care Cristian Ţopescu, colonel în retragere, a fost înaintat la gradul de general de brigadă (octombrie 2007)
Regele Mihai I i-a conferit Decoraţia regală "Nihil Sine Deo", pentru merite deosebite aduse sportului românesc (septembrie 2010)
Urmăreşte-ne şi pe Facebook Dolce Sport! Dăm primii informaţia şi avem peste 100.000 de fani ;)
