Ladislau Boloni a fost unul dintre cei mai importanţi jucători din istoria Stelei, însă actualul antrenor a fost aproape să rateze transferul în Ghencea.
Ladislau Boloni este omul momentului în fotbalul românesc. Antrenorul de 68 de ani a negociat intens cu oficialii FRF pentru a prelua naţionala României şi a organizat o conferinţă de presă pentru a dezvălui motivele care l-au determinat să nu revină pe banca primei reprezentative.
Însă, până să devină unul dintre cei mai importanţi antrenori din istoria fotbalului românesc, Ladislau Boloni a obţinut performanţe incredibile şi ca jucător. Şapte trofee a cucerit Boloni în cariera sa de fotbalist, toate cu Steaua, cele mai importante fiind Cupa Campionilor Europeni (1986) şi Supercupa Europei (1987).
Înainte de a ajunge în Ghencea, în 1984, Ladislau Boloni a evoluat timp de 14 ani pentru echipa din oraşul său natal, ASA Târgu Mureş, iar Dumitru Dragomir a dezvăluit că a contribuit şi el la bifarea transferului de către gruparea roş-albastră.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
''Ce vă spun acum, nu am povestit niciodată. Eram preşedinte la Braşov şi într-o zi primesc un telefon de la Florin Halagian care m-a rugat să-l ajut cu o maşină, pentru că trebuia să-l aducă pe Boloni de la Târgu-Mureş la Bucureşti. Ce se întâmplase, de fapt. Era o iarnă teribilă în acel an şi el venise la Braşov cu maşina lui, dar nu mai putea pleca spre Târgu-Mureş pentru că erau troiene de zăpezi.
Aşa că i-am dat maşina mea, aveam pe atunci un Aro. A plecat la Târgu-Mureş, l-a luat pe Boloni, a revenit în Braşov, apoi Halagian a plecat cu maşina lui spre Bucureşti. Dacă eu nu îl ajutam şi mai întârzia o singură zi, Boloni putea rata transferul la Steaua'' , a declarat Dumitru Dragomir pentru Telekom Sport.
"Este ştiut faptul că, în perioada în care a activat la Steaua, Boloni primise facilitatea de a avea un cabinet stomatologic, amplasat undeva la tribuna oficială. Toţi cei care au trecut pe la el au povestit că avea o mână de aur. De pildă, Viorel Păunescu, preşedintele de onoare al FCSB-ului, şi-a pus la el o plombă pe care o are şi azi. Şi eu m-aş lăsa pe mâna lui Boloni. E un profesionist şi în ale medicinei, nu doar în fotbal'', a spus Dragomir.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Articol scris de: Răzvan Ionaşcu
Afla mai multe despre: steaua