EXCLUSIV | De vorbă cu omul momentului din handbalul feminin. Mayonnade a dezvăluit care este situaţia în Franţa, ce planuri de viitor are sau de ce a refuzat-o pe CSM Bucureşti

Emmanuel Mayonnade a fost omul anului 2019 în handbalul feminin. Antrenorul francez a cucerit două trofee interne cu Metz, titlul şi Cupa, a luat locul 4 în Liga Campionilor şi a reuşit să aducă primul titlu mondial în palmaresul naţionalei Olandei.

Anul 2019 a fost perfect pentru Emmanuel Mayonnade, iar rezultatele excelente au continuat şi în 2020. Cu antrenorul francez pe bancă, Metz a reuşit să se impună în Grupa Principală din Liga Campionilor, o grupă în care CSM Bucureşti s-a clasat pe locul al patrulea, iar acum se pregăteşte pentru al doilea Final Four consecutiv.

Metz ar fi trebuit să joace în sferturile de finală cu SCM Râmnicu Vâlcea, însă pandemia de coronavirus a oprit sportul mondial, astfel că antrenorul francez încă nu ştie cum să-şi pregătească nici actuala stagiune, nici următoarea. Emmanuel Mayonnade a stat de vorbă cu reporterul Telekom Sport, Corina Marinaş, şi a dezvăluit care este situaţia în Franţa în plină pandemie, ce planuri de viitor are sau de ce a refuzat-o pe CSM Bucureşti.

- Cum este pentru dumneavoastră acestă perioadă de carantină, când dintr-o persoană activă trebuie să stai obligatoriu în casă?
- Este foarte plictisitor pentru mine. Îmi lipseşte handbalul, îmi lipsesc echipa mea, preşedintele clubului, jucătoarele mele şi staff-ul, secundul meu, preperatorul fizic. Pentru că îi plac mult, sunt cei mai buni prieteni ai mei, aşa că îmi lipseşte tot ce presupune handbalul. Însă nu avem altă soluţie şi trebuie să aşteptăm. Momentan, zilele mele sunt atât de lungi fiindcă trebuie să mai fac unele şedinţe video cu cei de la federaţia franceză, cu antrenorii francezi, dar, câteodată, şi cu cei de la echipa naţională a Olandei. Dar, da, chiar plictisitor, nu este uşor pentru mine să stau tot timpul. Viaţa în Franţa este foarte strictă azi aşa că nu este posibil să fac nimic afară, în aer liber. Nu este uşor, dar aşa cum am spus, trebuie să aşteptăm.

- Este bună decizia luată de Federaţia Franceză de a anula sezonul?
- Desigur că putem discuta mult pe această temă, însă nu putem să ne opunem. Desigur că pentru mine a fost cea mai bună decizie. În Franţa situaţia este dificilă, au fost 25.000 de decese. Este o nebunie şi, în aceste condiţii, nu ştiu cum ar fi fost posibil să jucăm handbal. Nimeni nu vrea să joace acum şi, cum ţi-am spus, chiar îmi place la nebunie meseria mea, însă trebuie să priveşti 5 minute la televizor şi înţelegi ceea ce se întâmplă în Franţa azi. Apoi trebuie să vorbesc şi despre situaţia jucătoarelor. Au stat în casă timp de două luni aşa că până la urmă nu ar fi fost posibil. Asta în comparaţie cu Federaţia Română de Handbal care a decis să încheie sezonul. Cred că situaţia la voi nu este la fel, însă în Franţa nu ar fi fost posibil. S-au anulat şi campionatele de rugby. Aşa că, în aceste condiţii, nu era posibil să jucăm handbal.

- Jucătoarele cum sunt? Se tem de această pandemie şi de cum va arăta handbalul de acum încolo?
- Nu se tem de această pandemie, fiindcă, deşi nu este uşor să înţelegi, situaţia este sub control în Franţa, chiar dacă ţi-am zis că am avut multe decese. Dacă stai acasă va fi bine. Dar se tem pentru ceea ce se va întâmpla în handbal, desigur. Pentru că, uneori am încercat să discut cu ele şi ştiu ce pot face. Am discutat în această dimineaţă despre următorul pas pentru noi, nu ştiu. Am vorbit despre posibilitatea de a începe sezonul în august, dar şi despre disputarea primul meci în septembrie, dar şi în octombrie sau chiar ianuarie. Este o nebunie! Şi de la început am discutat cu staff-ul meu despre ce ar trebui să facem pentru a începe în august sau în septembrie, însă în fiecare zi trebuie să regândim totul şi nu ştim. Normal că jucătoarele sunt speriate de această situaţie. Dacă va trebui să stăm închişi pentru 5-6 luni, nu văd un viitor bun, dar nu avem altă alegere.

- Spuneaţi că este plictisitor să staţi în casă toată ziua, dar cred că aţi profitat de această perioadă să faceţi o analiză a jocului echipei. Cum a fost acest sezon în Champions League?
- Desigur. Am urmărit toate meciurile noastre în prima săptămână de carantină, când am stat acasă. Apoi, a fost dificil să lucrez cu echipa mea deoarece nu ştiam când ne vom relua activitatea. Dar am făcut această analiză în prima săptămână. Sezonul a fost bun în Champions League. Toate echipele dau totul la nivelul acesta şi nu este uşor să mergi să joci la Esbjerg, la Vipers, la Ferencvaros, la Bucureşti. Totul a fost bine şi, probabil, este cea mai bună echipă pe care am pregătit-o la Metz, iar anul acesta am avut obiective mari. În plus, nu am mai făcut greşeli cum am făcut anul trecut când am jucat cu Rostov în semifinală.

Eram pregătiţi să jucăm sferturile cu Vâlcea şi apoi Final Four. Dar probabil că nu va fi posibil pentru acest sezon. Vom vedea mai târziu. Sezonul a fost bun, am câştigat la Budapesta, împotriva celor de la Ferencvaros, unde nu este uşor să câştigi. Am avut probleme cu Laura Glauser fiindcă a avut o accidentare la genunchi, dar echipa a fost puternică mental şi am câştigat. Am câştigat cu Rostov şi nu este uşor să câştigi în deplasare. Anul acest am fost fericiţi fiindcă am învins Rostov cu Vyakhireva în echipă, deci probabil e cel mai bun meci pentru noi. Ai văzut că am pierdut la Bucureşti, dar am câştigat apoi, după câteva săptămâni, le-am bătut acasă. A fost foarte drăguţ fiindcă noi nu am pierdut acasă de 23 de meciuri. Am fost fericit de felul în care am evoluat în acest sezon de Champions League, echipa a fost bună, nu am schimbat foarte multe jucătoare faţă de sezonul trecut. Nu va fi acelaşi lucru în sezonul viitor, dar suntem fericiţi cu ceea ce am realizat în Champions League.

- Din cauza acestei pandemii, EHF a luat decizii dure în privinţa Final Four-ului. Am văzut cum au fost decise echipele care vor juca în competiţiile masculine. Deja se vorbeşte despre următorul pas şi la feminin. Ceea ce ar însemna că nu mai jucaţi meciul cu Vâlcea şi să mergeţi direct în Final Four. Este corect?
- Este o nebunie acum şi nici eu, nici tu nu cred că ne puteam imagina o asemenea situaţie în februarie. Aşa că este imposibil să găseşti o soluţie prin care să mulţumeşti pe toată lumea. Desigur că nu este corect. Uite, Montpellier a câştigat trofeul acum 2 ani, dar nu vor putea disputa sferturile pentru a încerca accederea în Final Four. Este probabil nedrept, dar nu ştiu dacă acum sunt multe opţiuni. Ştiu că unii antrenori ar prefera să nu se mai joace, să se anuleze sezonul, dar când am vorbit cu preşedintele meu, în urmă cu 3 săptămâni, îmi spunea că ar prefera să jucăm Final Four fiindcă doar prezenţa noastră acolo ar însemna 50 de mii de euro pentru clubul meu.

Situaţia pentru clubul meu nu este bună acum şi nu ştim dacă ar fi posibil pentru mine şi pentru jucătoarele mele să ne păstrăm contractele în următoarele luni. Dacă vom putea încasa aceşti bani de la EHF, pentru prezenţa în Final Four, chiar dacă nu ar fi corect pentru anumite echipe. Eu m-aş bucura dacă aş juca împotriva celor de la Vâlcea, în primul rând pentru că ştiu o jucătoare, dar ar fi normal dacă am juca împotriva lor fiindcă merită să joace sferturile. Nu ştiu dacă jucăm în septembrie sau în octombrie fără Vâlcea probabil. Dar ştiu că sunt mulţi bani. Mă urăsc atunci când trebuie să spun aşa ceva, fiindcă eu nu sunt aşa, dar îmi amintesc discuţia cu preşedintele meu. Mi-a spus: <<Manu, nu ştiu dacă va fi posibil pentru tine şi nici pentru jucătoarele tale să păstrăm aceleaşi salarii în următoarele luni. Fiindcă vom pierde probabil nişte sponsori şi bani>>. Aşa cum ţi-am zis nu este uşor să găseşti cele mai bune soluţii, aşa că asta e situaţia.

- În condiţiile în care vor exista tăieri salariile, vor pleca şi jucătoare în această vară, va fi o provocare să reconstruiţi echipa?
- Cu siguranţă că mi-ar plăcea să păstrez cât mai multe dintre jucătoare, dar trebuie să le înţelegi. Aura Glauser a jucat pentru Metz timp de 10 ani, Flip a jucat 4 ani. Singura noastră problemă acum este că au decis să plece toate în acelaşi timp. Dar pentru mine cel mai trist pentru aceste jucătoare, care au ajutat echipa, este că nu vom avea posibilitatea pentru a le oferi un ultim meci acasă în faţa fanilor. Cât despre reconstrucţia echipei, pentru mine este foarte frumos să am această oportunitate. Lucrez cu acelaşi staff, cu acelaşi secund, acelaşi preparator fizic. Am discutat mult despre ceea ce putem face pentru viitorul sezon, avem multe idei pentru a fi şi mai buni şi să schimbăm unele lucruri. Nu este o muncă nouă pentru mine, desgur, însă atunci când schimbi multe echipe cred că nu este uşor să fii bun în primele luni. Desigur că nu va fi uşor să jucăm Final Four în septembrie cu această echipă, dar vom fii pregătiţi cu siguranţă. Pentru mine este interesant să schimb echipa. Voi avea o echipă bună, de asemenea. Stanko este una ditre jucătoarele foarte bune la nivel mondial, este atât de bună şi va fi perfectă la Metz. Echipa va fi bună. Nu ştiu când, dar va fi bună, cu siguranţă.

- Care este jucătoarea cheie pentru jocul echipei şi vă bucuraţi că o puteţi păstra pentru sezonul viitor?
- Le repet de multe ori. Eu nu joc, tu pleci, aşa că tu trebuie să înţelegi când îţi cer să fii mai bună. Zaadi era foarte importantă pentru noi pe postul de playmaker. Atunci când joci poţi să câştigi sau să pierzi cu un simplu gol, aşa că desigur că asemenea jucători sunt importanţi. Cu siguranţă va fi bine pentru Rostov cu Zaadi în echipă. Zaadi înţelegea ceilalţi jucători şi ştia cum să îi facă să joace mai bine. Laura Glauser era importantă pentru că vorbea mult cu apărarea. Nu ştiu dacă este o jucătoare cheie, sunt convins că fiecare poate să ajute echipa de fiecare dată. Xenia Smits este o jucătoare importantă pentru mine, dar şi pentru echipă. Dar toată lumea trebuie să înţeleagă că am schimbat atâtea jucătoare, că trebuie să îşi câştige locul. Trebuie să mă ajute şi să îmi arate că merită să joace la Metz.

- Sunteţi un antrenor tânăr, aveţi deja multe trofee câştigate în Franţa, de ce continuaţi tot aici? Presupun că după ce aţi câştigat Mondialul au fost ceva cluburi care v-au dorit.
- Sunt fericit la Metz. Îmi place preşedintele meu, dar îmi place şi staff-ul meu şi îmi place atunci când discutăm împreună despre handbal, mă simt bine şi cred că sunt fericit. Cu siguranţă într-o zi voi părăsi clubul, nu ştiu când. Dar să fiu sincer, în această vară nu îmi imaginam să părăsesc clubul. Fiindcă se reconstruia echipa şi cred că era responsabilitatea mea de a sta şi de a-l ajuta pe preşedinte să refacă şi să dezvolte echipa. Nu cred că era momentul potrivit, să fiu sincer. Nu cred că era momentul să plec. Şi, ai dreptate, am avut câteva discuţii cu anumite cluburi, dar nu am avut sentimentul că ar trebui să dau curs ofertelor.

- Aţi fost ofertat de cei de la CSM Bucureşti? De ce aţi refuzat, nu a fost atractivă România?
- Tu ce crezi? (râde) Normal că a fost. Niciodată nu eşti sigur, dar în mintea mea, nu ştiu de ce, am simţit că o să ajung într-o bună zi să pregătesc echipa de la Bucureşti. Cred că mi-ar plăcea. Am discutat de câteva ori cu nişte jucătoare de la CSM şi, cu siguranţă, viaţa este foarte drăguţă, dar acum cred că sunt mulţumiţi de antrenorul pe care îl au. Ultima dată când am fost căutat cred că a fost prea târziu pentru mine să dezvolt echipa aşa cum îmi doream. Cred că era prin martie sau aprilie când am discutat şi am considerat că este mult prea târziu pentru mine pentru a discuta despre jucătoarele pe care le doream şi a fost, de asemenea, o decizie despre mine, despre viaţa mea. Eram fericit în Metz şi câteodată ştii deja cum e viaţa ta undeva, însă nu ai idee cum o să fie într-o altă ţară. Nu cred că era momentul potrivit, dar într-o zi de ce nu. Am jucat de trei ori la CSM şi, de fiecare dată, a fost o atmosferă incredibiliă. Am câştigat o singură dată. (râde)

- Când făceam documentarea pentru interviu am găsit numai cuvinte de laudă din partea conducătorilor din handbal, a jucătoarelor la adresa dumneavoastră. Ce vă face atât de special?
- (râde) Nu ştiu cu cine ai vorbit sau ce ai citit, dar eu ştiu câteva jucătoare care mă urăsc.

- Nu le-am găsit eu.
- Îmi iubesc mult meseria. În fiecare zi în care mă trezesc sunt atât de fericit să merg la antrenament, să le văd pe fete, să îmi văd staff-ul. Sunt atât de norocos să fac zilnic ceea ce iubesc. Acesta cred că acesta este unul dintre motivele pentru care sunt special. Şi, desigur, cred, pentru că sunt calm. Da pot spune că sunt calm şi nu sunt mereu furios mereu pe jucătoare. Nu sunt genul de antrenor care urlă mereu. Chiar dacă în interiorul meu îmi vine să urlu, dar rămân calm. Îmi place să discut, vorbesc foarte mult, aşa probail este frumos pentru fete să discute cu mine şi să simtă în siguranţă, să stea alături de mine. Lucrez mult, tot timpul. Sunt convins că şi ceilalţi antrenori muncesc, dar eu ştiu că lucrez din greu şi cred că jucătoarele ştiu ce sunt gata să fac pentru ele.

- Cât vă ajută să aveţi un secund precum Katya Andryushina, o fostă mare jucătoare. Aveţi aceeaşi filosofie despre handbal?
- Cu siguranţă Katya a fost o jucătoare mare, un playmaker incredibil şi a fost atât de drăguţ fiindcă atunci când am început cu Metz. Am fost atât de fericit să lucrez cu ea. Am fost impresionat să discut cu ea. Katya este atât de drăguţă, este unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, probabil că nu ştie. Ea respiră handbal, este incredibil să lucrez cu ea tot timpul. Pot să o sun oricând să discutăm despre handbal sau când am nevoie de ajutorul, ea va fi gata să mă ajute, la fel cum aş face şi eu pentru ea. Noi vrem doar să dezvoltăm echipa, câteodată stăm şi o oră pe o singură situaţie. Putem să stăm în birou împreună, câteodată, doar pentru a discuta despre handbal. Chiar le-am cerut să îmi pună un televizor în biroul meu, doar pentru a putea vedea mai multe meciuri în timp ce lucrăm pe laptop.

- Vă vedeţi antrenând o echipă de băieţi?
- Pentru mine handbalul este handbal, masculin sau feminin, doar trebuie să schimbi puţin filosofia ta când vorbeşti, dar pentru mine handbalul e handbal. Dacă voi avea o ofertă de genul, vom discuta. Dar ştiu că eu nu voi putea să antrenez o echipă precum Veszprem, Kiel sau PSG, dar sunt gata să încep cu o echipă medie, dacă vor fi interesaţi. Dacă aş câştiga nişte meciuri cu băieţii aş fii un antrenor bun, dacă nu, s-ar spune că sunt antrenor doar pentru echipele de fete. Dar nu mi-ar păsa. Nu ar fi uşor, dar ştiu ce pot să fac eu, dacă aş schimba comeptiţiile. Nu îmi este frică.

- Sunteţi antrenorul anului în handbalul feminin mondial. Un plus pemntru a ajunge selecţionerul Franţei?
- (râde) Îmi pui numai întrebări grele?! Am început această meseria când aveam 23 de ani, iar 12 ani mai târziu este incredibil pentru mine să văd ceea ce am realizat. Mă simt foarte norocos cu tot. Când câştig cu Metz este meritul întregii echipe, la fel se întâmplă şi cu naţionala Olandei. Nu este doar trofeul meu, ci şi al Kathyei şi al fetelor din naţională, al conducătorilor fiindcă au avut încredere în mine şi am simţit asta, a fost important pentru mine. Vreau ce e mai bine pentru naţionala Franţei şi ştiu jucătoare care sunt foarte bune, cu calităţi. Au făcut probabil unele greşeli la ultimul Mondial, dar vor fi mai bine la Europeanul din Danemarca. Aceasta nu este singura mea ambiţie. Dacă cei de la Federaţia Franceză mă aleg pe mine, nu ştiu sigur dacă voi spune da, va trebui să discut, dar chiar nu ştiu. Nu mă gândesc la naţionala Franţei, serios.

- Care a fost cel mai frumos sentiment trăit ca antrenor?
- Cred că berea după meci. (râde) După meciurile de la Metz, presiunea este foarte puternică şi eu sunt fericit la finalul meciului când pot să îmi beau berea cu preşedintele clubului. Este un pic egoist, dar iubesc acest moment.

- Am văzut CV-ul dumneavoastră, trofeele şi premiile câştigate, dar aţ vrea să ştiu cine este Manu Mayonnade când este în afara sălii de handbal?
- Dacă le întrebi pe jucătoarele mele nici ele nu ştiu. Sunt un tip simplu. Îmi place să gătesc şi să mănânc foarte multe. Câteodată doar stau şi lenevesc pe canapea şi mă uit la televizor, când am timp, desigur. Nu îmi place să fac sport. Îmi pare rău, dar... A fost foarte dificil pentru mine să alerg fiindcă am mâncat prea mult ieri. Este atât de plictisitor pentru mine. Îmi place să citesc, prefer să citesc autobiografii. DAr cel mai mult, îmi place să gătesc şi îmi place să mănânc, asta e important pentru mine. Vin dintr-o regiune din Franţa, din sud-vestul ţării, aşa că acum sunt departe. Metz este în nord-est. Iar în regiunea mea avem multe vinuri bune. Bordeaux. Locuiesc lângă Bordeaux şi îmi place, de asemenea, să beau vin, prefer vinul roşu, dar dacă mă întrebi, beau şi vin alb. Sunt foarte simplu. Trebuie să fiu aşa fiindcă sunt antrenorul unei echipe feminine. (râde)

- Aţi spus că nu e neapărat visul dumneavoastră să antrenaţi naţionala Franţei, dar la ce visaţi ca antrenor?
- Nu ştiu să îţi spun. Am început la 23 de ani, apoi, după 5-6 ani, m-a sunat preşedintele de la Metz şi m-a întrebat dacă vreau să vin aici.Fiindcă eu nu sunt concentrat pe ambiţiile mele. Aşa că atunci când îţi spun că nu sunt focusat pe naţionala Franţei este adevărat. Pas cu pas mi-am dorit să joc cu Metz în Champions League, am vrut să joc Final Four. Nu am vrut să devin campion mondial, dar viaţa a decis pentru mine. Aşa că eu cred că ar fi drăguţ şi nu doar pentru mine, ci şi pentru preşedintele clubului şi pentru toţi cei din club să câştigăm Champions League cu Metz. Dacă va fi vreodată să părăsesc clubul, ar fi după ce i-am ajutat să câştige Champions League. 

Afla mai multe despre: handbal