Florentin Petre, unul dintre cei mai emblematici jucători ai lui Dinamo a vorbit în EXCLUSIVITATE pentru Telekom Sport, despre actuala situaţie la Dinamo şi povesteşte cum s-a sacrificat pentru binele clubului din Ştefan cel Mare.
”E greu să mai reclădeşti acum ceva la Dinamo. E foarte greu să se mai ridice la nivelul la care am jucat noi. Eu acum cinci ani am tras un semnal de alarmă, dar nu ne-a băgat nimeni în seamă. Iar acum, îmi pare rău că am ajuns să am dreptate. Este păcat că un club cu o tradiţie atât de mare să ajungă la nivelul ăsta. Domnul Negoiţă a încercat să facă ceva, dar este greu să poţi ajunge la nişte performanţe.
Nu mai contează cum am plecat de la Dinamo. N-am vrut să-i fac rău copilului meu, dar el a păţit la fel ce am păţit eu. Asta a fost strategia lor de la început, să nu aibă foşti jucători importanţi la club. Am renunţat la familia mea, la copiii mei şi am mers cu sufletul să ajut echipa, dar eu nu am primit acelaşi lucru”, a declarat Florentin Petre pentru Sport Report, la Telekom Sport 1.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: florentin petre, liga 1, dinamo