Lucescu, care este liber de contract acum, după despărţirea de naţionala Turciei, a fost inclus de francezi pe locul 41 în topul celor mai buni antrenori din istorie. "Il Luce", într-o intervenţie telefonică la Sport Report, a comentat poziţionarea lui în acest clasament.
"Mi se pare normal, am văzut şi eu numele acolo, e absolut normal. Sunt foarte puţini din estul Europei. Mă surprinde foarte tare poziţia lui Lobanovski. Când a ieşit afară nu a mai avut absolut niciun rezultat", au fost primele cuvinte ale lui Mircea Lucescu despre topul în care un alt român, Ştefan Kovacs, a apărut pe poziţia cu numărul 43. "Vedeţi, că nu se iau în considerare doar trofeele. Aşa, cu trofeele câştigate de Ştefan Kovacs ar trebui să fie mai în faţă".
- Citește și
- EXCLUSIV | Provocarea lui Mircea Lucescu pentru marii antrenori ai Europei: "E o mare diferenţă!" "Il Luce" şi-a dezvăluit antrenorul favorit
- VIDEO | "Iată că sacrificiile îşi au şi ele rostul".Cristina Neagu, discurs impresionant în direct la Telekom Sport, după ce a fost declarată cea mai bună din lume pentru a patra oară în carieră
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Dacă te uiţi pe alte siteuri, mai ales pe cel al UEFA, eu apar pe locul al doilea, ca număr de trofee. Apar pe locul trei ca număr de prezenţe în cupele europene, nu doar Champions League, şi Europa League", a spus "Il Luce" despre poziţia 41, pe care o ocupă în topul France Football.
Întrebat dacă se aştepta în 1979 să fie inclus într-un asemenea top, răspunsul lui Lucescu a fost: "Bineînţeles că nu aş fi crezut niciodată, ţineţi cont unde eram noi în perioada aceea, ce ne deosebea de partea vestică a Europei. Noi nu ieşeam, nu aveam niciun fel de informaţie, nu vedeam niciun meci, nu vedeam antrenamente".
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mircea lucescu