You are here:

EXCLUSIV | Mirel Rădoi, despre un moment mai puţin cunoscut din cariera de antrenor: ”Mi-a fost ruşine de ceea ce făcusem”

EXCLUSIV | Mirel Rădoi, despre un moment mai puţin cunoscut din cariera de antrenor: ”Mi-a fost ruşine de ceea ce făcusem”

Echipa națională

Comentarii

Mirel Rădoi a povestit un episod din cariera de antrenor despre care spune că nu este mândru: a făcut scandal în vestiar, când era la FCSB, în pauza unui meci, deoarece echipa n-a aplicat indicaţiile sale.

Mirel Rădoi a fost un jucător cu foarte multă personalitate în teren, dar şi în vestiar. Actualul selecţioner a păstrat linia şi când a trecut la meseria de antrenor, dar şi-a dat rapid seama că trebuie să-şi schimbe modul în care se exteriorizează. Rădoi a povestit pentru Telekom Sport despre un episod în care a dat cu pumnii în masă şi în tabla pe care erau scris indicaţiile, deoarece jucătorii săi nu evoluau aşa cum se aştepta.

S-a întâmplat în prima sa aventură ca antrenor, la FCSB, în pauza unui meci de Europa League,  când lucrurile nu mergeau aşa cum şi-ar fi dorit. Însă imediat şi-a dat seama că o astfel de atitudine în vestiar face rău echipei. Ulterior, Mirel Rădoi spune că a lucrat mult la modul în care dialoghează cu jucătorii, a vorbit cu foşti antrenor, a citit cărţi de psihologie şi acum susţine că este mult mai echilibrat în vestiar.

”(Am aici o declaraţie a lui Papp, într-un interviu, că ai dat cu pumnul în masă...) Era perioada imediat după ce mă lăsasem de fotbal şi încă aveam reacţiile alea de jucător, să spun aşa. Dar imediat mi-am dat seama pentru că am avut un episod în Europa League şi unul în campionatul intern. Când i-am văzut pe ei, reacţia lor, adică mi-a fost mie ruşine de ceea ce făcusem. Când mă uitam, Papp, Stanciu, Chipciu, Popa, Varela, jucători de echipă naţională stăteau cu capul în jos în vestiar. Şi am zis că nu e normal, va începe meciul, a doua repriză şi vor trebui să fie cu capul ridicat. Şi mi-a fost ruşine de reacţia mea.

După aceea am început să discut cu toţi antrenorii pe care i-am avut, cum s-au echilibrat, multe cărţi de psihologie, discuţii cu actualii fotbalişti. (Vei mai apela vreodată în cazul în care va fi nevoie?) Nu. La astfel de gesturi nu cred că voi mai apela, încerc oarecum să îi motivez prin lucrurile pe care le facem la antrenament, prin discuţiile cu el, prin discursul motivaţional dinaintea meciurilor, dar lucruri de genul ăsta nu cred că o să le mai fac. Probabil că o să am un discurs pe alt ton dar nu mă mai văd în situaţia de a da cu pumnul într-o tablă sau de a mă manifesta în felul ăsta”,
a mărturisit Mirel Rădoi pentru Telekom Sport.

Afla mai multe despre: mirel radoi 

viewscnt
Articole similare