Rapid şi FCSB se vor înfrunta în premieră în noul sezon din Superligă pe 24 iulie, de la ora 21:30, în Giuleşti, în direct la Orange Sport 1.
EXCLUSIV | MM Stoica îi provoacă pe rapidişti înainte de derby-ul din Giuleşti: ”Le e frică de Peluza Nord. Nu mă mir”. De la ce a pornit totul
Cei din Giuleşti au anunţat iniţial, că la meci va asista, foarte probabil, un număr important de suporteri ai FCSB-ului, pentru că Rapid a anunţat că ”roş-albaştrii” vor avea la dispoziţie o întreagă peluză, adică aproximativ 2.800 e bilete. Cele două tabere s-au pus zilele trecute de acord.
Pe parcurs, însă lucrurile s-au schimbat. Giuleştenii par să se fi răzgândit. Luni, 18 iulie 2022, clubul de lângă Podul Grant a anunţat, printr-un mesaj postat pe contul oficial de Facebook câte abonamente s-au vândut până acum, dar şi numărul de tichete alocate galeriei oaspeţilor.
”La meciul de duminică, cu FCSB, am decis să le oferim oaspeţilor doar 600 de locuri, în sectorul destinat acestora, astfel încât vom suplimenta numărul de locuri pentru rapidişti cu 2400”, a fost anunţul transmis de cei de la Rapid, pe pagina oficială de Facebook.
Acest lucru nu i-a picat bine lui MM Stoica, managerul general de la FCSB, care i-a înţepat pe rivali. ”Le e frică de Peluza Nord. Nu mă mir”, a început MM.
”Citesc cu stupoare că, deşi există o înţelegere între galerii şi căzuseră de acord să dea o întreagă peluză, s-au răzgândit. Vor da doar 600 de bilete. Dacă e aşa, înseamnă că le e frică de Peluza Nord. Mi-a trimis cineva că au postat acum pe reţelele de socializare. Nu mă miră!”, a declarat MM Stoica la Orange Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ce a mai spus MM Stoica înainte de marele derby:
”Rapid şi are un stadion nou, pe care are şi dreptul să îl folosească, ceea ce e extraordinar Nu e mare lucru să ai stadion nou, e mare lucru să ai stadion nou şi să fii lăsat să joci pe el. Abia aştept meciul din Giuleşti.
Nu îmi e foarte dor de atmosfera din Giuleşti, dar am o rolă nouă de leucoplast şi vreau să o folosesc, am achiziţionat-o de ceva timp şi nu am folosit-o”, a declarat Mihai Stoica.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: rapid - fcsb, mm stoica