Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | Panduru vine cu o propunere inedită pentru Petrescu: ”Lasă adversarul să-ţi dea două goluri. Să pui presiune”

EXCLUSIV | Panduru vine cu o propunere inedită pentru Petrescu: ”Lasă adversarul să-ţi dea două goluri. Să pui presiune”

Fotbal

Comentarii

CFR Cluj s-a impus, duminică, acasă, împotriva celor de la FC Argeş, scor 3-1 (2-0), într-o partidă din etapa a 26-a din Superligă

Golurile clujenilor au fost marcate de Ciprian Deac (min. 2), Rangelo Janga (min. 25) şi Ermal Krasniqi (min. 90+4), în timp ce reuşita argeşenilor a fost, de fapt, un autogol al lui Denis Kolinger.

Basarab Panduru se amuză pe seama declaraţiilor lui Dan Petrescu

Imediat după meci, în stilul caracteristic, Dan Petrescu a reamintit că 2-0 este cel mai periculos scor din fotbal şi nu a fost deloc liniştit după ce echipa lui s-a distanţat la două goluri pe tabelă.

Argeşenii au redus din handicap prin autogolul lui Kolinger, apoi au avut o tentativă de a egala, însă fără succes.

Basarab Panduru a declarat, mai în glumă, mai în serios, că dacă 2-0 este cel mai periculos scor, iar toate echipele ”se trezesc” cu poftă de gol imediat după golul doi, ar fi mai bine ca jocul să înceapă din acel punct. 

Chiar dacă nu îi rosteşte numele, ”Pandi” îi recomandă ”Bursucului” să-şi lase adversarii să marcheze două goluri rapid, pentru a pune presiune din start - dacă 2-0 este ”cel mai periculos scor din fotbal”.

Basarab Panduru: ”Mi se pare foarte periculos 2-0”

Şi mie mi se pare foarte periculos 2-0. De aceea, propun, când începe meciul, să laşi adversarul să dea două goluri, să pui presiune. Ca să nu mai joace nimic după 2-0.

Dup-aia, dai câte goluri vrei. Cred că este mult mai bine, decât să conduci tu cu 2-0. Nu ştiu ce se întâmplă la 2-0. De ce e aşa periculos? Câte ai vrea să ai? 3-0, 7-0, dar nu 2-0. 

Cel mai bine e să-l pui pe adversar sub presiune. Îl laşi să dea două goluri şi dup-aia doar tu joci sub presiune”, a declarat Basarab Panduru, la Sport Center.

Afla mai multe despre: basarab pandurudan petrescucfr clujfc argessuperliga 

viewscnt
Articole similare