Deşi au fost foarte aproape de a se înţelege cu reprezentanţii clubului CSA Steaua, Adrian Falub şi Adrian Matei nu vor mai fi antrenorii roş-albaştrilor în noul sezon, după ce negocierile au picat în ultimul moment.
UPDATE: Comandantul Bixi Mocanu a explicat numirea noului antrenor, dezvăluind motivul pentru care a picat înţelegerea cu Adrian Falub: "Am optat pentru Opriţa. Toate deciziile din cadrul clubului nu sunt luate de comandant sau ale unui singur om, ele se discută în comisia tehnică, care analizează fiecare proiect. Proiectul pe care l-am avut cu Falub un proiect foarte bun, dar care din anumite ocnsiderente nu a fost acceptat în comisia tehnică. Am trecut la următoarea opţiune, la Opriţa, a venit cu un staff care nouă ne convine, mai toţi foşti stelişti, cu perfomaţe deosebite în plan sportiv. Am avut discuţiile necesare, a acceptat să semneze şi va semna zilele următoare. Luni avem reunirea lotului şi vreau să informez toţi suporterii că lotul e competitiv şi vor avea surprize vis-a-vis de compunerea lui".
Astfel, reprezentanţii Armatei au găsit o nouă soluţie pentru banca tehnică a echipei. Daniel Opriţa va fi noul antrenor al roş-albaştrilor, iar Iulian Miu va fi antrenor secund. Din staff va face parte şi fostul coleg de la Steaua al celor doi, Florentin Dumitru.
Noua conducere a roş-albaştrilor va avea contract pe un sezon, cu opţiune de prelungire pe încă unul. Evident, după două încercări ratate, obiectivul Stelei în noul sezon va fi promovarea în Liga a III-a.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- În carieră, Daniel Opriţa le-a mai pregătit pe Juventus Bucureşti, CSM Reşiţa, FC Voluntari şi CS Mioveni
Înainte de a bate palma cu Opriţa, oficialii Stelei l-au vrut şi pe Basarab Panduru pe banca tehnică: "M-au sunat, m-au întrebat, atât. Eram plecat, am fost la meciul cu Franţa. I-am spus prietenului meu, care m-a şi sunat, că o să vorbim joi când mă întorc. Joi nu am sunat, pentru că am vrut să îmi iau nişte date şi să văd cum stau lucrurile şi în momentul când sunt, să pot să spun ceva, nu să nu ştiu despre ce e vorba. M-am interesat, am vorbit, dar nu am mai discutat aboslut nimic".
- Citește și
- Becali nu se uită la bani şi face o nouă investiţie uriaşă. Ultima aroganţă făcută de patronul FCSB-ului. Ce decizie a luat
- S-a aflat suma pe care Spartak Moscova a vrut să o plătească pentru Ianis. Gică Hagi nici n-a vrut să audă. Cât cere patronul Viitorului
- EXCLUSIV | Ar fi lovitura verii în fotbalul românesc. Un club din Liga a II-a negociază intens cu Teixeira. Unde poate ajunge fostul jucător de la FCSB
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.