You are here:

EXCLUSIV | Se destramă colonia de români de la Sparta! Îşi anunţă plecarea şi îl dă de gol pe Stanciu: "Va merge într-un campionat puternic"

EXCLUSIV | Se destramă colonia de români de la Sparta! Îşi anunţă plecarea şi îl dă de gol pe Stanciu: "Va merge într-un campionat puternic"

Stranieri

Comentarii

Mijlocaşul echipei Sparta Praga, Bogdan Vătăjelu, a dezvăluit pentru Telekom Sport că îşi doreşte să plece de la Sparta Praga, după ce a adunat doar 11 meciuri în prima parte a sezonului.

Vătăjelu crede că şi Nicolae Stanciu ar putea să părăsească formaţia din capitala Cehiei. În plus, nici viitorul lui Alex Chipciu nu este cert, iar Florin Niţă pare să-şi fi pierdut la rândul său locul de titular, în ciuda startului bun avut la Praga.

"Eu clar îmi doresc să joc, să plec, dacă nu se poate să joc la Sparta cu siguranţă se va găsi altă echipă unde să joc.Stanciu a avut un an extraordinar la Sparta şi, desigur, că ofertele mă gândesc că au apărut pentru el şi e clar că îşi va dori să plece undeva, într-un campionat mai puternic, cu siguranţă. Vorbim, avem şi un grup al nostru şi vorbim acolo mai multe chestii şi desigur că el îşi doreşte să rămână şi la Sparta, dar clar că ar lua în considerare, mă gândesc, o ofertă avantajoasă pentru el. Alex, din ce ştiu, e împrumutat până în vară, nu ştiu situaţia lui contractuală. Niţă, tot la fel, cred că avem aceeaşi ani de contract. Chiar nu ştiu ce se va întâmpla, vom vedea după pregătirea de iarnă", a declarat Bogdan Vătăjelu, pentru Telekom Sport.

Vătăjelu recunoaşte că se simte bine alături de cei trei români care mai joacă la Sparta, Stanciu, Alex Chipciu şi Florin Niţă, dar spune că despărţirea de cei trei este iminentă.

"E clar că noi ne-am obişnuit acolo şi, mai ales în străinătate, când eşti alături de încă trei români e altceva, te simţi mai altfel, te simţi ca şi acasă şi desigur că ar fi OK să rămânem împreună, dar nu cred că se va întâmpla asta", a adăugat Vătăjelu.

Printre variantele luate în calcul de Vătăjelu se numără, bineînţeles, şi Universitatea Craiova, acolo unde a fost căpitan de echipă şi a jucat în 111 meciuri timp de trei ani.

"În momentul ăsta mi-aş dori să joc, nu orice opţiune, dar m-aş gândi la orice variantă, pentru că îmi doresc enorm să revin la forma mea de acum un an şi ceva şi e clar că orice variantă va apărea o voi lua în considerare, mă gândesc că e vorba de viitorul meu şi sper să iau cea mai bună soluţie şi să fie undeva să joc", a mai spus jucătorul care poate evolua atât în stânga apărării, cât şi în aceeaşi parte a liniei de mijloc.

În vârstă de 25 de ani, Bogdan Vătăjelu se află la Sparta din ianuarie 2017, atunci când a fost transferat de la Craiova pentru 1,3 milioane de euro. Doar 39 de meciuri, precum şi un gol şi 11 pase decisive a strâns până în prezent.

Afla mai multe despre: vatajelustanciusparta 

viewscnt
Articole similare