You are here:

EXCLUSIV | Situaţia în care a ajuns Alex Ioniţă: ”Am vorbit cu el, cred că Dumnezeu o să-l ajute şi o să-i vină şi lui rândul”

EXCLUSIV | Situaţia în care a ajuns Alex Ioniţă: ”Am vorbit cu el, cred că Dumnezeu o să-l ajute şi o să-i vină şi lui rândul”

Superliga

Comentarii

Alexandru Păun susţine că Alex Ioniţă trece printr-un moment greu al carierei, deoarece nu a reuşit să se impună nici la Craiova. Ioniţă este dorit la Rapid, club la care s-a format.

Transferul la CFR Cluj n-a fost cea mai inspirată decizie pentru Alex Ioniţă. Mijlocaşul cumpărat cu un milion de euro de la Astra n-a reuşit să se impună în Gruia, deşi a avut patru antrenori diferiţi: Dan Petrescu, Edi Iordănescu, Toni Conceicao şi Alin Minteuan.

Oficialii lui CFR Cluj au decis în vară să-l împrumute în vară la Craiova, în speranţa că va reuşi să-şi reintre în formă. Însă Ioniţă n-a impresionat nici în Bănie şi în campionat a jucat doar 189 de minute. În această iarnă s-a discutat despre o revenire sub formă de împrumut la Rapid, însă până acum cluburile n-au ajuns la nicio înţelegere.

Alex Păun, care-i este prieten, spune că situaţia îl consumă foarte mult pe Ioniţă şi îşi doreşte pentru el o echipă care să-i dea mai multe şanse:

”Am tot vorbit cu el, şi eu sufăr pentru el, pentru că este un om extraordinar, un om cu un suflet cum rar am întâlnit şi un fotbalist desăvârşit. Pentru că a demonstrat-o pe teren prin golurile şi prin acţiunile pe care  le-a avut el. Cred că Dumnezeu o să îl ajute şi o să îi vină şi lui rândul când poate nimeni nu se aşteaptă să renască. Nu mai trebuie să spui că e rapidist şi ştie toată lumea lucrul acesta. Sper să se rezolve cât mai repede şi să meargă undeva să joace pentru că are nevoie de jocuri şi de încredere”, a declarat Alexandru Păun pentru Telekom Sport.

CFR nu prea ar vrea să-l lase pe Ioniţă să se transfere la Rapid

Campioana României ar fi de acord să-l lase pe Alex Ioniţă la un alt club, unde mijlocaşul de 25 de ani ar primi mai multe şanse. Însă oficialii lui CFR Cluj şi-ar dori să-l împrumute la o echipă din Liga 1, deoarece nivelul din liga secundă este mult mai scăzut. Marius Bilaşco, directorul de scouting de la CFR Cluj, a declarat că echipa din Gruia va analiza cu foarte mare atenţie situaţia lui Ioniţă.

”Nici nouă nu ne convine situaţia jucătorului, dar eu cred că în următoarele zile lucrurile se vor clarifica şi în privinţa lui. Nu ne aşteptam să ajungă în poziţia asta, pentru că e un jucător valoros. Acum, ce s-a întâmplat la Craiova, de ce nu a fost luat în pregătire, nici noi nu ştim exact. (Sunt şanse să ajungă la Rapid?) Nu aş vrea să spun că nu sunt, dar e o mutare foarte importantă, atât pentru Alex, cât şi pentru CFR Cluj. Cred eu că foarte multe echipe din Liga 1 l-ar vrea pe Alex Ioniţă.  Sunt echipe care ar vrea să îl ia, este o decizie importantă pe care şi noi trebuie să o luăm, pentru că nu te întâlneşti prea des cu o situaţie de genul ăsta. Şi cred că e atât de importantă, încât trebuie gândită foarte bine. El trebuie să joace, asta e clar. Acum, diferenţa dintre Liga 1 şi Liga a 2-a...”, a declarat Marius Bilaşco pentru Telekom Sport.

Afla mai multe despre: alex ionita 

viewscnt
Articole similare