Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

FC Voluntari - FC Botoşani 0-1. Oaspeţii continuă să domine etapa a doua a Ligii 1. Mihai Roman a marcat golul victoriei botoşănene la Voluntari

FC Voluntari - FC Botoşani 0-1. Oaspeţii continuă să domine etapa a doua a Ligii 1. Mihai Roman a marcat golul victoriei botoşănene la Voluntari

Superliga

Comentarii

FC Botoşani s-a impus la limită în deplasarea de la Voluntari. Mihai Roman a marcat singurul gol al meciului în minutul 70.

Cu o formaţie schimbată aproape în totalitate, Marius Croitoru a încheiat cu bine şi etapa a doua a noului sezon. FC Botoşani s-a impus cu 1-0 la Voluntari, are patru puncte după primele două meciuri şi nu a încasat încă gol după 180 de minute. Asta deşi Chindriş, vedeta din defensivă, nu a jucat niciun minut nici în deplasarea de la Voluntari.

Cu opt jucători străini în echipa de start, FC Botoşani a câştigat pe terenul lui FC Voluntari, după golul marcat de un fotbalist român. Experimentatul Mihai Roman a dat lovitura în minutul 70 şi a adus prima victorie a echipei sale în noua stagiune.

Etapa viitoare, FC Botoşani joacă tot în deplasare, la Craiova. FC Voluntari va juca de asemenea contra unei formaţii din Oltenia, FC U Craiova 1948, dar pe teren propriu. Echipa lui Ciobotariu are două înfrângeri după primele două etape. 


FC Voluntari - FC Botoşani 0-1 (Roman 70)

Echipele de start:

  • Voluntari: Rîmniceanu - C. Achim, Tamaş, Armaş - Ricardinho, Raţă, L. Fulop, Al. Vlad - M. Lopes, D. Paraschiv, A. Ilie
  • Rezerve: V. Neacşu, V. Andreş, Briceag, C. Costin, Tavares, N. Roşu, F. Bălan, R. Ion, V. Angelov. Antrenor: Liviu Ciobotariu
  • FC Botoşani: Pap - Braun, Răcoviţan, Seroni, Ţigănaşu - Ongenda, Edjouma, Papa - Kage, Sila, Fili
  • Rezerve: Contra, Moescu, Patache, Remacle, Tîrcoveanu, Croitoru, Dragu, Petkovski, Roman. Antrenor: Marius Croitoru

Min 73. Ongenda putea face 2-0 pentru echipa sa. Ocazie bună pentru oaspeţi

Min 70. GOL FC BOTOŞANI! Mihai Roman deschide scorul pentru formaţia oaspete

Min 65. Ocazie Botoşani! Ongenda bate o lovitură liberă foarte bine, Rămniceanu scoate de sub bară

Min 58. Ocazie pentru gazde! Alexandru Vlad putea marca pentru formaţia sa

Min 51. Oaspeţii au o nouă şansă de gol. De această dată, Şeroni a fost în prim plan

Min 49. Şut al lui Fulop reţinut de portarul Eduard Pap

Min 46. Start în repriza a doua

Pauză la Voluntari

Min 45. Ocazie pentru formaţia oaspete: Edjouma aproape de gol!

Min 39. FC Botoşani solicită lovitură de la 11 m

Min 22. Ocazie pentru FC Botoşani! Noua achiziţie, Sila, trece pe lângă deschiderea scorului. Şutul său a trecut însă mult peste poartă, deşi poziţia era favorabilă

Min 20. Partidă echilibrată la Voluntari

Min 5. Prima ocazie a partidei. Pap reţine şutul expediat de Lopes din flancul stâng

Min 1. A început partida de la Voluntari


FC Voluntari a pierdut primul meci din Liga 1, scor 2-3, cu Dinamo, partidă în care Sorescu a marcat o triplă, iar FC Botoşani a remizat cu FCSB, pe teren propriu. Gabi Tamaş este preşedintele şi jucătorul lui FC Botoşani, iar în acest an şi-a propus ca echipa ilfoveană să nu se mai bată la retrogradare. 

Mai mult decât atât, FC Voluntari nu a câştigat în ultimele 5 partide cu FC Botoşani. Primul meci oficial dintre cele două cluburi a avut loc în 2015, iar echipa lui Marius Croitoru este superioară în întâlnirile directe, având 9 victorii. Voluntari a învins de 5 ori, iar 7 partide s-au încheiat la egalitate. 

FC Botoşani nu se va putea baza pe Florescu şi Chindriş, ambii fiind cu echipa lui Mirel Rădoi, la Jocurile Olimpice. 

 

Afla mai multe despre: liga 1-voluntari-botoşani 

viewscnt
Articole similare