You are here:

FCSB, cu un ochi plânge, cu altul se bucură. A ratat titlul, dar s-a calificat în Europa: ”Nu s-a salvat sezonul, s-a spălat din ruşine”

FCSB, cu un ochi plânge, cu altul se bucură. A ratat titlul, dar s-a calificat în Europa: ”Nu s-a salvat sezonul, s-a spălat din ruşine”

FCSB

Comentarii

Jucătorul celor de la FCSB, Florin Tănase (31 de ani), a tras concluziile după victoria cu Dinamo şi calificarea echipei în cupele europene.

Cu o calificare în Europa nu se face uitat sezonul slab: ”Noi trebuia să fim în play-off”

Florin Tănase, jucătorul echipei FCSB, se bucură pentru calificarea în cupele europene, după victoria cu Dinamo (2-1), dar crede că prezenţa în Conference League nu a salvat sezonul slab al bucureştenilor.

"Clar, a fost presiune, jucam o finală pentru a spăla din ruşinea pe care am făcut-o în acest sezon. Ne bucurăm că am reuşit să câştigăm. În plus, era un derby.

Toţi suporterii noştri îşi doreau această victorie şi am jucat mai mult pentru ei. Ştiţi cum e la fotbal, rivalii se 'înţeapă' şi acum le-am dat motive de bucurie, să poată să-i ironizeze şi ei pe suporterii dinamovişti.

Nu s-a salvat sezonul. S-a spălat din ruşine. Noi trebuia să fim în play-off şi să ne luptăm pentru campionat. N-ai cum să fii în play-out după ce faci sezonul pe care l-am făcut cu un an înainte, n-ai voie aşa ceva.

Marius Baciu are tot atâtea merite câte avem şi noi. E şi meritul dânsului. La gol, iniţial, m-am gândit să finalizez, dar l-am văzut cu coada ochiului pe Ofri. Chiar m-a întrebat cum de l-am văzut, mi-a zis că m-a strigat, dar eu n-am auzit, doar l-am văzut. Mă bucur că a marcat şi el.

Foarte mare bucuria. Dacă pierdeam, era un sezon negru pentru noi, dar, aşa, le-am oferit suporterilor un ultim meci foarte satisfăcător şi o perioadă imediat următoare de bucurie.

Noi ştiam că Dinamo nu e favorită în faţa noastră. Nu ştiu cum cineva poate să numească favorită o echipă care a luat bătaie de zeci de ori de la noi.

Despre viitor, vom vedea în perioada imediat următoare. Nu ştiu nimic concret să vă spun, dacă ştiam, vă spuneam. În perioada imediat următoare veţi afla.

Acum îmi doresc o zi de odihnă şi după să reiau antrenamentele şi voi vedea dacă voi fi chemat la naţională. Despre transfer nu ştiu nimic", a declarat Florin Tănase, după meci.

Afla mai multe despre: fcsbflorin tanasesuperliga 

viewscnt
Articole similare