Bernadette Szocs şi Eliza Samara au vorbit sâmbătă seară despre victoria extraordinară de la Jocurile Europene la tenis de masă. Pentru Berni, finala a fost grea, dar ştia ce are de făcut. Eliza spune că nu mai vrea să nu poată juca, dar a avut încredere în colegele lor.
"A fost o finală grea, sunt bucuroasă, toate am luptat, le-am cerut fetelor să câştige un meci, că aduc eu două, suntem o echipă unită. Am avut motivaţie şi încredere maximă. Ştiam care este datoria mea, sunt mândră de colegele mele. Sper să fim mereu câştigătoare. Acum vreau o medalie la Jocurile Olimpice. De fiecare dată mulţumesc Domnului când mi se cântă imnul", a spus Bernadette Szocs.
Eliza Samara a spus că regretă că nu a putut juca, dar echipa a arătat cât este de unită: "O, Doamne, nu mai vreau, dar avem o echipă minunată Berni şi-a făcut datoria, omul 1, două meciuri. Nu avem o echipă bună, ci cea mai bună, cele mai bune din Europa".
Echipa feminină de tenis de masă a României a câştigat sâmbătă, la Cracovia, titlul european în proba pe echipe, după ce a învins Germania cu 3-2 la Jocurile Europene.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Este performanţa supremă a lotului feminin într-o ediţie a Jocurilor Europene, după ce în 2019 s-a obţinut argintul, tot după o finală contra echipei Germaniei.
Tricolorele antrenate de Viorel Filimon au încheiat în Poloni un parcurs strălucitor pe tablou şi cu hora bucuriei pe suprafaţa de joc, odată cu punctul care a adus titlul României.
A fost testul maturităţii trecut de Adina Diaconu şi Andreea Dragoman, care au format perechea de dublu învingătoare a primului meci al duelului, 3-2 (8-11, 19-17, 11-7, 8-11, 11-5) contra perechii Nina Mittelham/Xiaona Shan.
A urmat la masa de joc Bernadette Szocs, care s-a abonat la reveniri senzaţionale! După ce a întors scorul finalei de simplu feminin, jucătoarea noastră a dus şi echipa României spre aur. Bernadette Szocs s-a mobilizat exemplar de la 0-2 cu Ying Han şi s-a urcat din nou pe masă după ce a învins cu 3-2 (4-11, 10-12, 11-8, 11-9, 11-8).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În al treilea meci, Andreea Dragoman poate fi mândră pentru prestaţia contra jucătoarei Xiaona Shan, medaliata cu bronz european la simplu din 2022. Tricolora s-a ridicat la nivelul momentului, a servit pentru meci şi titlul european, dar a pierdut dramatic 2-3 (11-9, 6-11, 6-11, 11-8, 13-15), iar după o nouă înfrângere, cea a Adinei Diaconu, Bernadette Szocs a salvat situaţia.
Contra Ninei Mittelham, Bernadette a oferit o nouă lecţie de tenis de masă şi a învins cu 3-0 (11-9, 11-9, 11-4).
Accidentată, Elizabeta Samara n-a putut evolua în finală. Medaliata cu bronz din proba de simplu a acuzat probleme după victoria cu Ying Han, din urmă cu câteva zile, iar durerile s-au accentuat de-a lungul acestor zile. Echipa medicală a depus toate eforturile, dar Eliza n-a putut fi recuperată.
Desfăşurarea finalei România - Germania 3-2
- Adina Diaconu/Andreea Dragoman - Nina Mittelham/Xiaona Shan 3-2 (8-11, 19-17, 11-7, 8-11, 11-5)
- Bernadette Szocs - Ying Han 3-2 (4-11, 10-12, 11-8, 11-9, 11-8)
- Andreea Dragoman - Xiaona Shan 2-3 (11-9, 6-11, 6-11, 11-8, 13-15)
- Adina Diaconu - Ying Han 0-3 (6-11, 5-11, 9-11)
- Bernadette Szocs - Nina Mittelham 3-0 (11-9, 11-9, 11-4).
- Citește și
- Mirare la afişarea cotelor pentru titlul Superligii! "Abia pe patru sunt? Aş pune bani. Echipa se va întări, are şi sprijin local". Cum văd specialiştii CFR Cluj, FCSB şi Rapid
- Marius Şumudică nu mai este antrenorul lui Al-Raed. Motivul din spatele rupturii. ”Situaţia era complicată”
- Arina Sabalenka avertizează, la Wimbledon, că nu va mai răspunde la întrebări despre război sau despre relaţia sa cu Lukaşenko
- "Oribil!". MM Stoica a primit imagini care l-au îngrijorat, cu 14 zile înainte de meciul oficial al FCSB: "Am rugat pe cineva să filmeze. E rău"
- Lăcrămioara Perijoc, medalie de argint la box la Jocurile Europene: "Atât am putut, dar sunt mulţumită că mi-am atins un obiectiv, calificarea la Jocurile Olimpice"
- Unde se va juca FCSB - Dinamo? Echipa lui Gigi Becali e nevoită să accepte compromisul: "Măcar să încapă peste 20.000 de spectatori pe stadion"
- Vis spulberat pentru Georgia, surpriza EURO U21! Israel a învins la lovituri de departajare şi este în semifinale. Horaţiu Feşnic a fost rezervă la meci
- Mihai Stoica a intervenit după ce FCSB a primit cinci goluri în primul meci de pregătire! "A fost ok. Din minutul 105 am băgat academia". Ce impresie i-au lăsat Băluţă şi Djokovic
- Încă o carieră uriaşă se încheie! Campionul mondial cu Spania, unul dintre cei mai apreciaţi fotbalişti trecuţi pe la Arsenal, şi-a anunţat retragerea: "20 de ani incredibili"
- Jucătorul care a plecat de la FCSB după un singur meci a vorbit deschis despre perioada "nasoală fotbalistic": "Până la 30 de ani nu mi s-a întâmplat asta, iar când am ajuns acolo..."
- Dinamo a transferat de la Barcelona! Internaţionalul iberic Aleksandar Cenic a fost anunţat: "Sunt foarte fericit să port tricoul celei mai valoroase echipe din România"
- AS Monaco şi-a ales noul antrenor. L-au adus din Bundesliga pentru a-l înlocui pe tehnicianul cu rezultate dezastruoase
Afla mai multe despre: romania tenis de masa, rezultate jocurile europene, bernadette szocs, elizabeta samara