Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Florentino Perez critică dur noul format al Ligii Campionilor: ”E absurd!”

Florentino Perez critică dur noul format al Ligii Campionilor: ”E absurd!”
Comentarii

Florentino Perez, preşedintele clubului Real Madrid, a revendicat sâmbătă, în cadrul Adunării Generale a grupării din capitala Spaniei, crearea Super Ligii, cu speranţa că pe 21 decembrie justiţia europeană va permite cluburilor să-şi gestioneze viitorul şi să fugă de noul format al Ligii Campionilor, pe care l-a descris drept "un proiect absurd", informează EFE.

"Fotbalul suferă o criză instituţională fără precedent, la toate nivelurile, atât în Spania, cât şi în Europa. Situaţia este foarte gravă. Fie reacţionăm acum şi schimbăm cursul, fie nu va supravieţui aşa cum îl ştim acum. Principala problemă este că există manageri care acţionează fără să se gândească la fani, iar noi vrem să-i entuziasmăm", a asigurat Perez.

Conducătorul madrilen a denunţat privilegiile în limitele economice pe care le au în prezent unele cluburi europene, în comparaţie cu altele precum Real Madrid. El a negat că înfiinţarea Super Ligii afectează ligile naţionale şi a expus liniile principale ale unui proiect modern, la înălţimea exigenţelor vremurilor actuale, criticând dur noul format al Ligii Campionilor.

"Fotbalul european nu aparţine preşedintelui UEFA, iar cel naţional nu aparţine La Liga (liga spaniolă - n.red). Din acest motiv, proiectul Super Ligii este mai necesar astăzi ca niciodată. Scopul este de a oferi cea mai bună concurenţă. Cluburile sunt cele care trebuie să-şi gestioneze destinul. Sunt cluburi fără limită de bani, care încalcă regulile fără a fi pedepsite şi tot mai multe cluburi pierd milioane de euro. Asta nu se poate menţine în timp", a denunţat el.

"Avem nevoie de organisme de conducere transparente şi moderne. Nimeni nu ar trebui să fie împotrivă. Proiectul Super Ligii suferă de campanii constante de manipulare, mergând până acolo încât să spună că vom părăsi ligile naţionale. Este complet fals, pentru că ar fi compatibil. Unicul obiectiv al Super Ligii este modernizarea şi consolidarea competiţiilor europene ca meritocraţie. Managerii UEFA merg în direcţia opusă, preferând să înlocuiască Liga Campionilor cu un model cu mai multe jocuri de mai puţin interes, fără tur şi retur, pe care nimeni nu îl înţelege. Un proiect absurd. Nu asta e calea", a mai spus Florentino Perez.

"Este un sistem care distruge fotbalul european. UEFA continuă să gestioneze fără transparenţă, aşa cum a făcut-o 30 de ani, fără să ştie cum să facă faţă ameninţării altor sporturi în continuă creştere, în special a celor americane", a precizat responsabilul spaniol, prezentând un clasament Forbes al cluburilor sportive, care a fost dominat anterior de Real Madrid şi în care se află acum pe locul 11, fiind depăşită de echipe din NBA, NFL şi MLB.

"Real Madrid are o responsabilitate instituţională incontestabilă în fotbalul european. Totul ar fi mai uşor dacă nu am conduce un proiect care deranjează atât de mult UEFA, dar istoria noastră ne-o cere. Noi am fost vizionarii care au promovat Cupa Europei, fără sprijinul lor, care am încercat să împiedicăm schimbarea, iar istoria se repetă. Trebuie să modernizăm competiţia, să îmbrăţişăm noile tehnologii şi să reducem accesul la fotbalul televizat. Astăzi se percepe este 100 de euro pe lună, în condiţiile în care salariul minim în Spania abia depăşeşte 1.000 de euro", a criticat Florentino Perez.

Din acest motiv, preşedintele clubului Real Madrid s-a arătat încrezător în rezoluţia care va fi anunţată ep 21 decembrie: "Super Liga îmbunătăţeşte competiţia, o face mai puternică. Am în continuare încredere în justiţia europeană, pentru că UEFA nu poate avea monopol în Europa libertăţilor"

"Viitorul fotbalului european depinde de cincisprezece judecători din marea sală de la Luxemburg. Avem încredere că principiile vor fi aplicate fotbalului profesionist şi cluburile europene vor fi lăsate să-şi decidă destinul, fără a fi supuse unor interese particulare. Sperăm că va marca începutul unei noi ere", a conchis Florentino Perez.

Agerpres

Afla mai multe despre: florentino perezreal madridliga campionilor 

viewscnt
Articole similare