You are here:

Florin Gardoş crede că titlul trebuie decis pe teren, dar trage un semnal de alarmă: ”Cine spune că e pregătit acum pentru prima etapă, eu zic că minte!”

Florin Gardoş crede că titlul trebuie decis pe teren, dar trage un semnal de alarmă: ”Cine spune că e pregătit acum pentru prima etapă, eu zic că minte!”
Comentarii

Internaţionalul român, Florin Gardoş, este convins că restul sezonului trebuie să se joace, iar titlul să se decidă pe teren.

Gardoş mărturiseşte că din punct de vedere fizic se simte bine, dar recunoaşte că nu se simte pregătit pentru restartul noului sezon din Liga 1.

Mai mult, internaţionalul român crede că această problemă este una generală la nivelul oricărui fotbalist din Liga 1: ”Din punct de vedere fizic sunt ok. Dar oricine spune acum că e pregătit pentru prima etapă, eu zic că minte. Nu ai cum să faci acasă, indiferent ce condiţii ai avea. Nu ai cum să faci în aşa fel încât să fii la acelaşi nivel ca în momentul în care s-a întrerupt campionatul. Important e să ne menţinem într-o anumită condiţie fizică, să nu pornim de la zero în momentul în care se va relua campionatul”

Florin Gardoş admite că titlul trebuie să se decidă pe teren şi spune că nu şi-a făcut griji că Liga 1 nu se va mai juca în acest an: ”Eu nu mi-am făcut, sincer, probleme că nu se va termina campionatul sau că se va întrerupe în momentul ăsta şi se va da titlul cuiva. Sunt două luni în care nu se va juca fotbal şi cred că va fi suficient timp în iunie-iulie să jucăm meciurile rămase, mai ales că nu mai avem Euro. Deci timp este. Şi aşa mi se pare normal, să se joace toate meciurile” a mai declarat Gardoş.

În vârstă de 31 de ani, Gardoş este cotat în prezent la 250 de mii de euro. Fotbalistul originar din Satu Mare are 14 selecţii în prima reprezentativă a României. Contractul său cu U Craiova expiră în luna iunie.

Afla mai multe despre: florin gardoş 

viewscnt
Articole similare