You are here:

Florin Maxim dezamăgit după înfrângerea cu U Cluj: "Dacă n-ai văzut meciul poţi spune că a fost o umilinţă"

Florin Maxim dezamăgit după înfrângerea cu U Cluj: "Dacă n-ai văzut meciul poţi spune că a fost o umilinţă"

Superliga

Comentarii

Florin Maxim, antrenorul celor de la Corvinul Hunedoara, a vorbit despre înfrângerea suferită pe teren propriu în faţa celor de la U Cluj, cu scorul de 0-3.

Deşi a avut iniţiativa în mai multe perioade ale partidei, Corvinul a fost pedepsită de fiecare dată de U Cluj, care a punctat de trei ori prin Jovo Lukic. Florin Maxim le reproşează lipsa de concentrare jucătorilor săi, care ar fi putut fructifica mai multe ocazii mari la poarta lui Ştefan Lefter, pe întreg parcursul partidei.

Florin Maxim: "Trebuie să fim mai ancoraţi în Liga 1"

"Dacă n-ai văzut meciul da, poţi spune că a fost o umilinţă. E păcat că trebuie să repet astfel de lucruri, trebuie să fim mai ancoraţi în Liga 1. În Liga 2 făceam la fel, ne expuneam, dar rezolvam fazele, ne ajutau şi adversarii, dar acum ne-au pedepsit. Din jumătate de ocazie, Lukic a transformat-o în gol.

Trebuie să le remediem, a fost un joc bun, o primă repriză bună. U Cluj a fost anul ăsta o echipă care a primit multe goluri, i-am ajutat şi noi, n-am putut să stăm în 1-1, arăta altfel jocul. Au stat jos, au suferit, ne-au prins pe contre, ştiau că ne vom deschide.

Astea sunt lucrurile pe care le dezbatem, le lucrăm, sperăm că le vom şi remedia. Probabil m-am grăbit cu cele două schimbări la pauză, nu m-am grăbit neapărat că au jucat slab Roger şi Albu, ci a fost cu încălzirea. Avem meciul de marţi, vreau să am opţiuni. Ne odihnim, avem un meci de cupă, intens.", a declarat Florin Maxim, la flash interviu.

Afla mai multe despre: corvinul hunedoara, superliga, florin maxim 

viewscnt
Articole similare