Toto Wolff a anunţat luni, în cotidianul britanic The Telegraph, că va rămâne la conducerea Mercedes pentru încă trei ani, până la sfârşitul anului 2026.
Aventura dintre Mercedes şi Toto Wolff, care a început în 2013, va continua cel puţin încă trei ani. Directorul echipei germane, care deţine, de asemenea, un pachet de 33% din acţiunile companiei, în cote egale cu Daimler şi Ineos, a anunţat luni, în cotidianul britanic The Telegraph, că şi-a prelungit contractul cu echipa germană până la sfârşitul anului 2026.
"Cel mai important lucru este că noi trei avem încredere unul în celălalt", a explicat austriacul despre relaţia sa cu ceilalţi acţionari. "Iar ca acţionar, vreau să obţin cel mai bun randament al investiţiei mele. Iar pentru a face asta, trebuie să câştigi. Nu intenţionez să mă agăţ de această poziţie dacă voi simţi vreodată că cineva o poate face mai bine decât mine", a mai spus el.
"Am oameni în jurul meu care sunt capabili să îmi vorbească sincer, dar în cele din urmă am convenit să continuăm împreună. Mă simt bine în această echipă şi riscul pentru mine este mai degrabă să mă plictisesc decât să mă epuizez. Sunt dornic să accept provocările care mă aşteaptă, chiar dacă uneori par foarte greu de gestionat", a completat Wolf.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Hamilton şi Russell, piloţi Mercedes şi în 2024
Pentru sezonul 2024, Mercedes a decis să-i păstreze pe Lewis Hamilton şi George Russell, piloţi care se află la al treilea sezon împreună, alături de constructorul german.
În sezonul precedent, Mercedes a încheiat pe locul doi în clasamentul constructorilor, cu 403 puncte.
- Citește și
- Naomi Osaka, OUT din primul tur la Australian Open!
- Momente de panică pentru fostul manager din Premier League. Chris Hughton, atacat la hotel de un suporter după surpriza de la Cupa Africii
- Suporterii lui Dinamo încep să-şi piardă răbdarea. PCH pune presiune pe şefi: ”Cine răspunde pentru starea clubului?”
- Eminescu, Enescu sau Caragiale, în echipa României: "Brâncuşi e un fel de Hagi". Cum arată primul 11 al "Naţionalei Culturale"
- Pleacă din Superligă şi devine rivalul lui Rareş Ilie, în prima ligă a Elveţiei! ”Mult succes”
- ”Şi Dinamo este interesată”. Jucătorul şi-a reziliat contractul şi îşi analizează opţiunile
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: formula 1, toto wolff, mercedes, mercedes amg