You are here:

Fostul coleg al lui Fernando Torres se transferă la CFR Cluj! Presiune pe Camora. A "jucat contra lui Iniesta, Podolski, David Villa" şi vine în Liga 1

Fostul coleg al lui Fernando Torres se transferă la CFR Cluj! Presiune pe Camora. A "jucat contra lui Iniesta, Podolski, David Villa" şi vine în Liga 1

CFR Cluj

Comentarii

CFR Cluj începe să transfere, după ce a renunţat la mai mulţi fotbalişti din lot. Dan Petrescu va primi un fundaş stânga croat, un jucător experimentat de 30 de ani, care îi va face concurenţă lui Mario Camora pentru postul de titular.

CFR Cluj îl transferă pe fostul coechipier al lui Fernando Torres

Campioana Ligii 1 a suferit mai multe pierderi din lot, fie a ales să renunţe la jucători care nu mai intrau în planul lui Dan Petrescu pentru noul sezon. Billel Omrani, Runar Mar Sigurjonsson, Mateo Susic, Alexandru Chipciu, Hadi Sacko, Rareş Ispas, Kristian Dimitrov, Cristian Neguţ şi Orman Davis au plecat, iar Otto Hindrich a fost împrumutat în Ungaria, la Kisvarda.

Însă Cristi Balaj şi conducerea nu-i lasă posturile neacoperite antrenorului, care e obligat să câştige încă un titlu de campion şi să califice echipa într-o grupă europeană. 

Dan Petrescu îşi va întări compartimentul său preferat. Presa din Slovenia scrie despre transferul pe care CFR Cluj îl face în această vară. 

Ekipa.svet24.si susţine că fundaşul stânga Karlo Brucic (30 de ani), de la Koper, se transferă liber de contract la CFR Cluj. 

"Am primit informaţia că apărătorul stânga îşi va continua cariera, cu siguranţă, în prima ligă din România. Şi nu la orice club, ci o va întări pe actuala campioană, CFR Cluj, care a câştigat campionatul cu un punct avantaj în faţa faimoasei Steaua (n.r. - FCSB)", a transmis sursa citată. 

Născut în Zagreb, Karlo Brucic a jucat la toate echipele under ale Croaţiei, şi a crescut la Dinamo, echipa din oraşul natal. După ce a fost împrumutat la mai multe cluburi din Croaţia, a prins primul transfer în străinătate în 2016, în Israel, la FC Ashdod. 

În 2019 a ajuns în Japonia, ţară care l-a fascinat. Transferat de Sagan Tosu, fundaşul stânga l-a avut coechipier pe Fernando Torres, cu care a avut o relaţie bună. 

Tot la Sagan Tosu, Brucic a avut ocazia a juca împotriva unor adversari importanţi, precum Andres Iniesta, Lukas Podolski şi David Villa, într-un meci contra lui Vissel Kobe. 

După ce a stat jumătate de an liber de contract, în 2019, apărătorul lateral a revenit în Europa şi a mai îmbrăcat tricoul unor echipe precum: Suduva, Dinamo Minsk, Apollon Smyrnis şi FC Koper, de care se desparte pentru a se transfera la CFR Cluj

  • Noul concurent al lui Mario Camora a evoluat în 35 de meciuri în sezonul recent încheiat, a marcat un gol şi a pasat decisiv o dată. 

Foto: Karlo Brucic, lângă Fernando Torres la Sagan Tosu

Afla mai multe despre: mario camorakarlo bruciccfr clujtransferuri cfr clujmario camora karlo brucic 

viewscnt
Articole similare