Fotbalul italian pare să-şi schimbe radical imaginea în acest început de sezon. Campionatul care a fost asociat de-a lungul timpului cu defensiva solidă şi cu celebrul „Catenaccio” oferă, de această dată, un spectacol ofensiv rar întâlnit.

Genoa a obţinut un punct în partida cu Frosinone, scor 1-1, într-un meci urmărit din tribune de Dan Şucu. Daniel Bîrligea s-a aflat în lotul oaspeţilor, însă atacantul român nu a fost trimis pe teren.
Fostul director sportiv albanez al clubului AC Milan, Igli Tare, este vizat de o anchetă pentru corupţie în Albania, în care este implicat şi fostul vicepremier Belinda Balluku, ea însăşi pusă sub acuzare într-un caz legat de atribuirea unor contracte publice, a anunţat, miercuri, Parchetul de la Tirana, citat de AFP.