Invitat în studioul Telekom Sport, Basarab Panduru a vorbit despre fotbalistul în care îşi pune baza Universitatea Craiova.
De la promovarea în Liga 1, Universitatea Craiova a avut ca obiectiv câştigarea unui titlu. Echipa lui Mihai Rotaru a devenit rapid una dintre cele mai bune din România, dar nu le-a putut surclasa vreodată pe FCSB, Astra, Viitorul sau CFR.
Oltenii au reuşit să ridice două Cupe ale României şi o Supercupă, însă titlul le-a tot scăpat din mână fotbaliştilor din Bănie. În sezonul 2019/2020 au fost cei de la Universitatea cel mai aproape de a câştiga campionatul.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În ultima etapă a play-off-ului, echipa pregătită atunci de Cristiano Bergodi se afla la două puncte în spatele liderului CFR şi aveau să dea piept cu ardelenii în meciul final al sezonului.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Astfel, obiectivul era simplu. Dacă se impuneau în partida de pe Oblemenco, fotbaliştii olteni ar fi pus mâna într-un final pe Liga 1. Însă, CFR-ul lui Dan Petrescu a prevenit asta şi a câştigat cu 3-1.
Următorul sezon, Universitatea a reuşit să se claseze doar pe poziţia a treia în Liga 1, iar acum, cu un antrenor ce a mai câştigat campionate în România pe bancă, oltenii visează iar la titlu.
Fotbalistul care îi poate câştiga Universităţii Craiova titlul
Reghecampf a fost adus cu unicul scop de a aduce Craiovei titlul. Însă nu doar antrenorul contează, ci şi lotul, iar cel mai bun jucător al Universităţii a tot fost accidentat în ultimul timp.
De abia plecat la Universitatea Craiova, Basarab Panduru a vorbit despre Elvir Koljic, fotbalistul în care îşi pune baza echipa pregătită de Laurenţiu Reghecampf.
Panduru a a firmat că toată tabăra oltenilor aşteaptă ca bosniacul să îşi revină fizic, pentru a putea da randamentul maxim şi căra atacul Craiovei
”S-ar putea să mai abă dureri la gleznă şi asta să-i afecteze jocul. Când nu mai simte nimic, îl vedem goplgheter. Toată lumea îl aşteaptă pe Koljic.
Cât timp are durerea, asta s-ar putea să-l împiedice să aibă randamentul maximum”, a declarat Basarab Panduru, pentru Telekom Sport.
- Citește și
- Răspunsul lui Ianis Hagi după ce Enes Sali a dezvăluit că şi-ar fi dorit să stea cu el în cameră: ”Probabil asta i-aş fi spus”
- "Pachet" pentru câştigătoarea Europa League! Becali, două TUNURI pe piaţa transferurilor. Ofertă de ultim moment
- Selecţionerul Islandei a vorbit despre Enes Sali! Ce a auzit Adnar Vidarsson despre puştiul minune al României: ”Am citit despre el”
Afla mai multe despre: elvir koljic