Lorand Paszka a marcat spectaculos în prelungiri cu o "scăriţă”, iar reacţiile nu au întârziat: Panduru a vorbit despre "sânge rece sau nesimţire”.
Într-un final spectaculos la Miercurea Ciuc, Csikszereda a smuls un punct nesperat în faţa celor de la CFR Cluj, scor 2-2, într-un meci restant din etapa a 5-a a Superligii. Egalarea a venit în minutul 90+9, dintr-un penalty transformat cu mult curaj de Paszka, care a ales o execuţie riscantă, dar spectaculoasă: o "scăriţă” pe mijlocul porţii, în faţa lui Otto Hindrich.
Paszka, între sânge rece şi nesimţire? Panduru nu l-a iertat după execuţia de la 11 metri
După fluierul final, Lorand Paszka a venit în faţa camerelor la flash-interviu, în care a explicat motivaţia din spatele execuţiei sale îndrăzneţe de la penalty. Jucătorul a mărturisit că a luat decizia înainte să bată, mizând pe faptul că portarul advers îşi va alege un colţ, iar alegerea unei "scăriţe” pe mijlocul porţii i s-a părut cea mai bună variantă.
"E un sentiment bun. E bine că am păstrat un punct, cred că am meritat pentru felul în care am jucat. Cum să marchezi un asemenea gol în ultimul minut? Eu am mai jucat în astfel de meciuri, dar am decis înainte să bat, pentru că ştiam că portarul îşi alege un colţ. Mi s-a părut cel mai sigur mod de a bate. Aşa am gândit.
(n.r. Vă mulţumeşte acest egal?)
Nu am început bine partea a doua, ei au avut posesia, noi am suferit. Însă, cred că după ce au marcat, am jucat cu mai multă răbdare şi am ţinut de minge. În final, e un punct bun, am jucat împotriva unei formaţii bune, cu jucători de calitate. Pentru noi, e un rezultat excelent. Dar cred că am avut un gol valabil, însă l-au anulat. Astăzi sărbătorim, iar de mâine ne gândim la următorul meci.
(n.r. E mai bună echipa în momentul acesta?) Da, au venit mulţi jucători, dar avem nevoie de timp. (n.r. Cum vei marca următorul penalty?) Rămâne să vedem”, a spus Paszka la flash-interviu.
După ce Paszka a spus, zâmbind, că "rămâne să vedem” cum va executa următorul penalty, Basarab Panduru a reacţionat imediat:
"Nu te mai lasă nimeni să baţi. Sânge rece pentru că dă gol. Nesimţire dacă ratează. Deci e o fracţiune de secundă de la sânge rece la nesimţire.Nu ai cum să baţi aşa. Dacă Hindrich stă pe loc şi prinde mingea în braţe, ce ai fi zis? Ţi-ai bătut joc de toată echipa, jucam cu CFR."
- Citește și
- Cu 40 de meciuri în Premier League, Islam Slimani a dat verdictul despre nivelul din Superliga şi CFR Cluj: "Sper să stau"
- "L-aş amenda cu zâmbetul pe buze!” Panduru şi Baciu, reacţii după execuţia lui Paszka: "Sânge rece sau nesimţire?” | VIDEO
- Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Mihai Popescu! Gigi Becali a dat de înţeles că accidentarea i-a afectat viitorul la FCSB, dar situaţia este diferită
- Gianni Infantino îşi freacă mâinile de bucurie! Câte bilete s-au vândut deja pentru Cupa Mondială din 2026
- Reacţii după ce Cristi Balaj a plecat de la CFR: ”Nu e uşor să lucrezi cu Neluţu Varga” / ”E un timp imprevizibil”
- Pierderi anuale de peste 50 milioane de euro din cauza streaming-urilor ilegale! Ce se întâmplă în timpul unui singur eveniment sportiv difuzat în direct
- La doar 18 ani, Lamine Yamal a ajuns în topul celor mai bine plătiţi fotbalişti din lume în 2025. Ierarhia este dominată în continuare de Cristiano Ronaldo
- Preferatul lui Gigi Becali rămâne la FCSB! Mihai Stoica a dat vestea: "Sigur i se va propune prelungirea”
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: lorand paszka, csikszereda, cfr cluj, paszka, penalti