You are here:

L-a refuzat pe Hagi! Fotbalistul de la FCSB nu a dat curs ofertei de la Farul şi rămâne în continuare în afara lotului

L-a refuzat pe Hagi! Fotbalistul de la FCSB nu a dat curs ofertei de la Farul şi rămâne în continuare în afara lotului

FCSB

Comentarii

Malcom Edjouma a refuzat oferta Farului Constanţa, preferând un club cu obiective europene. Mijlocaşul francez intră în ultimele luni de contract cu FCSB şi va pleca fără sumă de transfer.

Malcom Edjouma a refuzat oferta Farului Constanţa! Mijlocaşul vrea o echipă cu pretenţii europene

Malcom Edjouma (28 de ani), mijlocaşul scos din lotul FCSB de Gigi Becali, a refuzat oferta venită din partea Farului Constanţa, potrivit informaţiilor obţinute de iAMsport.ro. Deşi formaţia pregătită de Gică Hagi a intrat pe fir pentru a-l transfera, francezul nu a fost convins de proiectul propus la malul mării.

Edjouma îşi doreşte să ajungă la un club care vizează câştigarea titlului şi participarea în cupele europene, obiective pe care Farul nu le-a atins în sezonul precedent. Constănţenii au ratat calificarea în play-off şi, implicit, prezenţa în Europa, aspect care a contat decisiv în alegerea fotbalistului.

Deşi Edjouma a fost dorit şi de UTA Arad, mutarea nu s-a concretizat până acum. Interesul clubului din vestul ţării a fost confirmat inclusiv de oficialii FCSB, însă jucătorul nu pare tentat de o astfel de variantă.

Pe 30 iunie, Edjouma intră în ultimele şase luni de contract cu FCSB şi va putea semna cu orice club. Transferat în februarie 2022 de la FC Botoşani pentru 330.000 de euro, mijlocaşul a adunat 105 meciuri, 17 goluri şi 8 pase decisive pentru roş-albaştri.

Afla mai multe despre: fcsbfaruledjouma 

viewscnt
Articole similare