Charalampos Kyriakou (30 de ani), fotbalistul naţionalei Ciprului legitimat la Dinamo, a vorbit despre actualul sezon al "câinilor", cât şi despre ritualul inedit pe care-l respectă de fiecare dată când intră pe teren.
Charalampos Kyriakou: "Ştiu că am o echipă bună şi mă simt foarte bine"
În iulie, Charalampos Kyriakou a semnat cu Dinamo, iar din acel moment a jucat de 20 de ori şi a pasat de trei ori decisiv pentru alb-roşii. Cipriotul care a jucat contra României de două ori în preliminariile Cupei Mondiale 2026 a vorbit despre ultimele luni sub comanda lui Zeljko Kopic.
"O experienţă nouă pentru mine, dar pentru echipă cred că avem un sezon foarte, foarte bun şi obiectivul nostru e că continuăm aşa, să muncim la fel de mult pe teren şi, dacă putem câştiga titlul, va fi minunat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dacă vrem să fim sus, trebuie să scoatem tot ce putem din fiecare meci să jucăm bine în fiecare meci. Nu contează adversarul. Obiectivul nostru este să mergem la Arad şi să câştigăm. Cred că suntem echipa cea mai consistentă echipă, jucăm un fotbal de calitate, deşi am avut un start de sezon mai dificil. Dar cred că, după ceea ce am arătat pe teren, suntem cea mai bună echipă din Superligă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
(n.r. - Cum a fost în România pentru el) A fost mai greu la început, dar apoi mi-am putut ajuta echipa cu evoluiţiile mele. Ştiu că am o echipă bună şi mă simt foarte bine", a declarat mijlocaşul de la Dinamo, Charalampos Kyriakou.
Charalampos Kyriakou, fotbalistul care se dă cu mir în timpul meciului
În octombrie, când Dinamo a învins Unirea Slobozia cu 1-0, Charalampos Kyriakou a scos o sticluţă cu mir şi a început să îşi facă semnul crucii pe diferite părţi ale corpului. Cipriotul şi-a explicat ritualul.
"Cred în Dumnezeu şi îmi fac crucea, îmi spun rugăciunea, simt că cineva mă veghează şi fac mereu acest lucru. Da, cu mirul. La echipa precedetă am avut un coleg care mi-a dăruit o sticluţă atunci când am venit la Dinamo. Mi-a zis că atunci când intru pe teren să mă dau cu el, aşa că mereu îl folsoesc. Cred că aduce noroc întregii echipe fiindcă suntem bine.
Putem să facem asta, dacă vom menţine acest nivel. Dacă vom începe să ne-o luăm în cap că suntem cei mai buni şi vom cred că putem juca liniştiţi, nu o să facem nimic. Trebuie să ne concentrăm la noi la echipă, la felul în care jucăm şi, dacă vrem să reuşim, trebuie să fim atenţi fiindcă sunt şi alte formaţii bune, în plus play-off-ul este un alt campionat, este ceva diferit.
Este multă presiune, sunt cele mai bune echipe din Liga 1 şi fiecare greşeală contează, aşa că fiecare va încerca să aibă cât mai puţine erori şi cine greşeşte mai puţin va putea câştiga titlul.
Cred că Botoşani este o echipă bună, Argeş este o echipă bună, dar şi Oţelul. FSCB nu are un an foarte bun, dar cred că până la urmă vor ajunge în play-off", a adăugat Charalampos Kyriakou.
VIDEO | Momentul cu ritualul lui Charalampos Kyriakou
Formă jucător oferit de Superscore
Afla mai multe despre: charalampos kyriakou, charalampos kyriakou mir, charalampos kyriakou dinamo








