Miercuri, 20 aprilie, a fost inaugurată încă o arenă de 5 stele în România, după o investiţie totală de 28 de milioane de euro.
Infrastructura sportivă din România s-a îmbogăţit cu încă o arenă modernă, a cărei construcţie a durat însă nu mai puţin de 8 ani.
Noua sală polivalentă din Oradea este printre cele mai spectaculoase din România şi a costat 28 de milioane de euro.
Cum arată noua arenă din Oradea, care a costat 28 de milioane de euro
Startul pentru o nouă sală polivalentă în Oradea a fost dat în 2014, când a fost început studiul de fezabilitate. În 2017 a fost lansată licitaţia pentru realizarea proiectului tehnic, însă au fost atunci depuse mai multe contestaţii şi lucrările au început abia în 2019.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Noua arenă este printre cele mai moderne din România, are 5.300 de locuri pe scaune, săli de antrenament şi de recuperare, săli de conferinţă, cabinete medicale, teren de antrenament etc.
Miercuri, 20 aprilie, noua sală de sport din Oradea a găzduit primul eveniment sportiv important: All Star Game LNBM, eveniment care s-a jucat cu casa închisă. Selecţionara Nordului s-a impus cu 125-122 în faţa echipei Sudului, într-un meci foarte apreciat de cei 5.000 de spectatori.
CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO!
Ilie Bolojan, fost primar în Oradea, în prezent preşedintele al Consiliului Judeţean Bihor, a ţinut să le mulţumească tuturor celor care au contribuit la ridicarea acestei săli polivalente.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”A durat destul de mult de la începuturi şi până la finalizare. În cei 8 ani, Primăria Oradea, cu 2 primari, a colaborat cu 8 guverne ale României. Indiferent cine a fost la guvernare, primarii Oradiei şi echipele din primărie au avut în vedere că proiectul trebuie să meargă înainte.
Această investiţie nu se putea realiza fără sprijinul multor oameni: premieri, miniştri şi conducerea CNI. Dar mai ales fără munca proiectanţilor, constructorilor şi echipelor tehnice ale Companiei Naţionale de Investiţii şi Primăriei Oradea.
Tuturor celor care s-au implicat se cuvine să le mulţumim”, a scris Ilie Bolojan pe contul său de Facebook.
- Citește și
- Stadionul Giuleşti, testat în vederea găzduirii EURO U21 din 2023. România va juca pe arenă în Liga Naţiunilor
- Mihai Stoica nu se teme că Peluza Sud Steaua ar putea strica atmosfera la FCSB - CFR, dacă se joacă în Ghencea: "Dacă voiau cu adevărat să ne facă probleme..." | EXCLUSIV
- ALERTĂ! Ruşii au publicat din greşeală o informaţii strict secrete despre Ucraina. FOTO | Detalii stupefiante despre război au ieşit la suprafaţă
Afla mai multe despre: oradea