Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

FOTO | Veşti bune din Emiratele Arabe Unite. Florin Tănase, tot mai aproape de revenirea pe gazon

FOTO | Veşti bune din Emiratele Arabe Unite. Florin Tănase, tot mai aproape de revenirea pe gazon
Comentarii

Florin Tănase (28 de ani) a jucat ultima dată în tricoul celor de la Al-Jazira pe 11 noiembrie, împotriva echipei Al-Wahda, scor 0-1.

FOTO | Veşti bune din Emiratele Arabe Unite. Florin Tănase, tot mai aproape de revenirea pe gazon

Florin Tănase (28 de ani), atacantul celor de la Al Jazira, a suferit o accidentare în timpul meciului cu Al Wahda, pierdut de formaţia sa, scor 0-1, în runda cu numărul 10 din Emiratele Arabe Unite.

Tănase a fost titular, însă a fost înlocuit după doar un sfert de oră cu ivorianul Mamdou Coulibaly. Al Jazira a anunţat că internaţionalul român a suferit o accidentare, motiv pentru care Tănase a ratat ultimele şase meciuri ale celor de la Al-Jazira.

Cei de la Al-Jazira au venit cu veşti bune pe reţelele de socializare.

"Tănase îşi ridică ritmul de antrenament cu forţă şi concentrare deplină", au notat cei de la Al-Jazira.

Florin Tănase a fost cumpărat, în luna august, de Al Jazira, cu 3 milioane de euro. Fostul atacant al FCSB-ului a marcat 3 goluri şi a oferit 2 pase decisive în cele 11 meciuri jucate.

  • 5,5 milioane de euro valorează Florin Tănase, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com

În acest moment, Al-Jazira ocupă locul 5 în Emiratele Arabe Unite şi se află la trei puncte în spatele liderului Al-Ahli Dubai.

Florin Tănase, pus pe treabă la Al-Jazira:

"Sunt foarte fericit pentru că am ajuns la un club atât de bine organizat. Un club mare din Emiratele Arabe Unite. Suporterii se aşteaptă să marchez goluri şi eu sper că voi reuşi să fac acest lucru. Sper să marchez cât mai multe goluri şi să-mi ajut echipa să câştigăm cât mai multe meciuri şi trofee.

Înainte să vin aici am vorbit cu Mirel Rădoi şi cu Cosmin Olăroiu. Mi-au spus că este un club mare, foarte bine organizat şi că este o onoare pentru mine dacă ajung aici.

Sper să mă impun cât mai repede şi să câştig cât mai multe trofee alături de Al Jazira. Sper să-i ajut pe cei tineri cu experienţa mea şi împreună să facem lucruri foarte frumoase”, a spus Florin Tănase într-un interviu acordat pentru site-ul clubului.

Dezvăluiri din vestiar. MM a recunoscut conflictele violente de la FCSB: ”Sunt bărbaţi, ce să facă?!” | EXCLUSIV

Afla mai multe despre: florin tanase 

viewscnt
Articole similare