Florin Gardoş spune că arbitrii au luat o decizie bună atunci când au hotărât să reprogrameze meciul Academica Clinceni, din cauza terenului. Partida ar fi trebuit să se dispute sâmbătă, dar ploaia a afectat suprafaţa de joc şi a fost reprogramată pentru duminică. Cliceni s-a impus cu 1-0.
Florin Gardoş a fost titular în victoria pe care Academica Clinceni a reuşit-o cu 1-0 în faţa lui FC Argeş. Florin Gardoş îşi felicită colegii pentru victorie şi că au rămas concentraţi, deşi adversarul ocupă ultimul loc în campionat.
”Ştii cum e, dacă faci egal sau pierzi, simţi aşa, că tot sacrificiul sau toată munca a fost în zadar, dar de data asta am reuşit să fructificăm până la urmă o ocazie din numeroasele ocazii avute şi cel mai impotant este că avem 3 puncte. A fost greu, a fost foarte greu, dar trebuie felicitaţi arbitrii, pentru că au decis să amâne meciul. Pentru că noi ne doream să jucăm chiar şi pe condiţiile alea şi nu ştiu ce ar fi ieşit. Uite că au luat o decizie bună. Azi a fost mult mai bun, chiar dacă a fost rău, am mai putut pase cât de cât. Am mai jucat. Sincer, nu mai îmi aduc aminte, dar am mai avut aşa în carieră. E genul de teren care ne avantajează pe noi, jucătorii defensivi.
Da, am dominat meciul şi am avut multe ocazii. Nu îmi aduc aminte să fi avut o ocazie importantă ei. E important că am reuşit să înscriem, chiar dacă a fost pe final. Avem trei puncte, ne menţinem acolo sus în clasasmernt, suntem bine.
Bine, am avut o problemă. Eu deja când am o contractură musculară mi se pare aşa ceva foarte uşor, la ce accidentări grave am avut. A fost o chestie de 10 zile , am revenit la antrenament şi e totul ok.
Noi am jucat în prima parte a campionatului cu echipele bune, din play-off, acum pe final avem echipe care stau mai prost în clasament. Mă bucur că am reuşit să rămânem concentraţi şi să avem aceiaşi determinare cu un adversar mai slab cotat. Avem un meci la Iaşi, ei vor fi mai proapeeţi şi noi vom aveam un drum destul de lung, mai sunt 3 zile şi jucăm iar. Şi pe urmă Dinamo, care e cea mai în formă echipă. Ei şi FCSB sunt cele mai în formă echipe în momentul ăsta şi vor fi două meciuri foarte grele. Sper să nu pierdem, ar fi senzaţional în astea două meciuri”, a declarat Florin Gardoş.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: florin gardos