Genial, campion şi incredibil de norocos. Povestea fascinantă a primului român campion în Serie A şi supravieţuitorul unui infern | SPECIAL

Unul dintre atacanţii români a fost singurul străin primit români în cea mai dominantă echipă a Italiei din toate timpurile, a devenit primul tricolor campion în Serie A şi a evitat printr-un miracol sportiv cea mai mare tragedie aviatică din fotbalul mondial.

Românii au o istorie veche şi profundă în fotbalul italian, o legătură strânsă care a început încă din primele decenii ale secolului XX.

De la pionierii din perioada interbelică şi până la vedetele epocii moderne, fotbaliştii născuţi în spaţiul carpatic au găsit adesea în Peninsulă o scenă perfectă pentru a-şi demonstra talentul, dar şi un refugiu într-o Europă măcinată de conflicte politice.

Iată povestea completă a unuia dintre cei mai mari, dar şi cei mai norocoşi fotbalişti din istoria României.

Prima parte a carierei, sub umbra războiului

Iosif Fabian s-a născut la Cluj-Napoca în anul 1923, într-o perioadă în care fotbalul transilvănean era extrem de efervescent, dar profund marcat de tensiunile geopolitice ale vremii. 

Deşi s-a format la juniorii echipei locale Muncitorii Cluj, debutul său la nivel de seniori a avut loc în Ungaria. În plin Război Mondial, în anul 1943, atacantul a evoluat în campionatul maghiar pentru echipa Szeged. Apoi, a mai avut o scurtă trecere pe la Mavag Budapesta.

Odată cu reîntregirea României de la finalul războiului, Fabian s-a întors în 1945 în oraşul natal, unde a semnat cu Ferar Cluj. A jucat doar 7 meciuri pentru trupa clujeană, dar a fost suficient pentru a atrage atenţia clubului Carmen Bucureşti, o formaţie de top patronată de industriaşul Dumitru Mociorniţă. 

Fabian s-a transferat în Capitală în 1946, unde a petrecut câteva luni şi a adunat 24 de meciuri şi 24 de goluri, o eficienţă formidabilă care a ajutat-o pe Carmen să termine pe locul doi în sezonul 1946/1947, în spatele campioanei ITA (UTA) Arad. 

Însă ascensiunea regimului comunist a dus la desfiinţarea brutală a clubului bucureştean la finalul sezonului, sub pretextul că era un simbol burghez, pentru a face loc în prima divizie noii echipe ASA Bucureşti (mai târziu Steaua). 

Rămaşi fără echipă şi conştienţi de dictatura care se instala, marii jucători au înţeles că singura salvare era Occidentul.

Marea evadare către Italia, alături de uriaşul Simatoc

Desfiinţarea clubului Carmen Bucureşti a declanşat o operaţiune clandestină de evadare. Iosif Fabian nu a plecat singur, ci alături de coechipierul Nicolae Simatoc, primul român de la Inter Milano şi Barcelona. 

Într-o epocă în care graniţele se închideau rapid şi deveneau parte din Cortina de Fier, cei doi au riscat totul pentru libertate. Fuga lor din ţară a fost o aventură plină de pericole, prin graniţe păzite militar şi rute clandestine care au traversat o Europă Centrală aflată în ruină. 

Planul a funcţionat, iar Simatoc şi Fabian au lăsat în urmă blocul sovietic şi au reuşit să ajungă în Italia. Această evadare de succes le-a salvat atât carierele, dar le-a deschis şi porţile către cele mai importante cluburi din Serie A. Cel dintâi s-a dus în Lombardia, iar cel din urmă a ales Piemontul.

”Il Grande Torino” şi primul Scudetto românesc

Iosif Fabian a devenit noul jucător al celor de la AC Torino, cea mai în vogă echipă din Italia la acea vreme. ”Il Grande Torino” i s-a spus. Practica un fotbal total, imbatabil, bazat pe o dinamică fluidă în care jucătorii îşi schimbau constant poziţiile în teren.

Avea un nivel incredibil şi domina Il Calcio. Forţa trupei granata era deja una absolută, tradusă prin trei titluri consecutive în 1943, 1946 şi 1947. Ediţiile din 1944 şi 1945 nu s-au putut disputa din cauza războiului.

Astfel, în anul 1947, atacantul clujean a semnat cu gruparea piemonteză, unde a devenit primul străin primit în acea distribuţie exclusiv italiană, pentru ca în sezonul 1947–1948 să scrie istorie şi ca primul jucător român care câştigă Serie A. Un adevărat pionier al fotbalului românesc.

Fabian a jucat 15 meciuri şi a marcat nouă goluri în tricoul granata. A împărţit vestiarul şi gazonul cu legende absolute ale fotbalului mondial din acea epocă, precum căpitanul Valentino Mazzola (tatăl viitorului star Sandro Mazzola) şi redutabilul atacant Guglielmo Gabetto, Pietro Ferraris, Romeo Menti, Franco Ossola sau Ezio Loik.

Deşi concurenţa din atac era una uriaşă, Fabian a avut calitatea necesară să se integreze în maşinăria de fotbal pusă la cale de antrenorul maghiar Ernest Erbstein. 

În acel sezon, ”Il Grande Torino” a înscris un număr record de 125 de goluri în 40 de meciuri. Mitul invincibilităţii lor s-a clădit pe teren propriu, unde echipa a rămas neatinsă timp de peste şase ani, între 1943 şi 1949.

Influenţa acestui nucleu asupra fotbalului din Peninsulă a fost atât de profundă încât, la un meci al Italiei împotriva Ungariei din 1947, 10 din cei 11 jucători titulari ai Squadrei Azzurra proveneau de la Torino.

Tragedia de la Superga pentru toţi foştii săi colegi

Numele lui Iosif Fabian rămâne legat nu doar de performanţă, cât şi de o şansă rară care a făcut să evite o mare tragedie. La finalul acelui sezon de graţie, atacantul român a plecat de la Torino la Lucchese, tot în prima ligă, din dorinţa de a juca mai mult ca titular. Această decizie din carieră i-a salvat viaţa. 

În mai 1949, în timp ce Fabian îşi continua drumul la echipa din Toscana, AC Torino se îndrepta spre un nou titlu, iar acea generaţie excepţională păşea spre nenumire.

Cu doar patru etape înainte de final, echipa granata a plecat la Lisabona pentru un meci amical organizat în onoarea lui Francisco ”Xico” Ferreira, căpitanul echipei Benfica, cel care sărbătorea cu acea ocazie un deceniu în tricoul ”vulturilor”.

La întoarcere, pe data de 4 mai 1949, avionul care transporta echipa şi staful tehnic a intrat într-o zonă cu ceaţă densă. Din cauza vizibilităţii reduse, pilotul a coborât altitudinea şi a încercat un viraj, însă aparatul de zbor s-a izbit violent de zidul basilicii de pe Dealul Superga, aflat în apropiere de oraşul Torino. 

Toate cele 31 de persoane de la bord, dintre care 18 jucători ai marii echipe, au pierit pe loc. Au zburat spre infinit. Evenimentul care a pus un sfârşit tragic poveştii legendare a lui ”Il Grande Torino”. 

Din delegaţie a lipsit cel mai important om din conducere. Destinul a făcut ca preşedintele Ferruccio Novo, artizanul acelei squadrei de aur, să scape cu viaţă doar pentru că o gripă puternică l-a obligat să rămână acasă.

Însă, Fabian a privit cutremurat cum foştii săi colegi au dispărut într-o secundă, el fiind salvat doar pentru că alesese un alt drum sportiv cu câteva luni înainte.

Nimic nu a mai fost la fel după aceea

Pentru AC Torino, finalul sezonului 1949 a fost plin de lacrimi. Tragedia a lăsat o întreagă naţiune în stare de şoc. La înmormântarea colectivă din Torino au participat peste jumătate de milion de oameni.

Deoarece echipa fusese decimată, ultimele patru meciuri au fost disputate de juniori. Într-un gest de respect imens şi solidaritate, adversarele din acele etape (Genoa, Palermo, Sampdoria şi Fiorentina) au trimis pe teren tot echipele secunde, formate din tineri. 

Torino a fost declarată campioană, însă a fost un titlu extrem de trist, care a lăsat o rană imensă atât în fotbalul mondial, cât mai ales în cel italian.

1949-2024

IL GRANDE TORINO  Per sempre #Superga75 pic.twitter.com/sDAaynSx7M

— Lega Serie A (@SerieA) May 4, 2024

În era post-Grande Torino, clubul nu şi-a mai revenit niciodată pe deplin la acel nivel de glorie globală. A mai câştigat un singur Scudetto, mult mai târziu, în 1975–1976. Singura performanţă europeană de vârf a fost finala Cupei UEFA din 1992, pierdută în faţa celor de la Ajax Amsterdam.

Cât despre Fabian, după dezastrul fostei sale echipe, el a plecat de la Lucchese şi a semnat cu AS Bari, unde şi-a continuat cariera din Italia până în 1951. A petrecut două sezoane grele, marcate de două retrogradări consecutive. 

Chiar şi aşa, datorită perioadei sale bune din Italia, Fabian a rămas în istorie drept al treilea cel mai bun marcator român din istoria Serie A, fiind depăşit doar de Adrian Mutu şi Norberto Höfling. 

După o perioadă în Franţa, la Cannes şi Roubaix, Fabian a semnat în 1953 cu Sporting Lisabona, club alături de care a realizat eventul (campionatul şi cupa) chiar în acel an. 

Mai târziu a devenit jucător-antrenor la Barreirense, iar Portugalia i-a devenit casă pentru tot restul vieţii. La nivel de echipă naţională, a jucat trei meciuri, toate în 1946, şi a marcat un gol pentru România.

A antrenat diverse echipe lusitane, dar şi în Mozambic (pe atunci colonie portugheză), înainte de a se stinge din viaţă pe 6 iulie 2008, la vârsta de 84 de ani, în oraşul Cascais, în sudul Portugaliei, la vest de Lisabona.

Tradiţia succesului românesc în fotbalul din Peninsulă continuă la cel mai înalt nivel. În prezent, Cristian Chivu confirmă această valoare istorică din postura de antrenor principal al lui Inter Milano, alături de care a câştigat deja titlul în Serie A şi Cupa Italiei.

Aceste realizări îi aduc o apreciere imensă la nivel internaţional, dar performanţa sa excepţională de pe bancă scoate în evidenţă o realitate mult mai aspră pentru jucătorii din teren. 

Standardele actuale din Serie A continuă să fie foarte ridicate, iar drumul spre elită este atât de restrictiv, încât pare extrem de greu de crezut că vom mai vedea curând un fotbalist român capabil să repete ceea ce a reuşit Iosif Fabian şi să câştige Scudetto.

Afla mai multe despre: romania, echipa nationala, bucuresti, special, iosif fabian, ac torino, serie a, scudetto, il grande torino, superga, italia, carmen bucuresti