Patronul clubului Olympique Lyon, John Textor, a decis să tripleze primele jucătorilor echipei sale după victoria obţinută duminică în deplasare, cu scorul de 2-0, în faţa celor de la OGC Nice, în cadrul etapei a 25-a din Ligue 1, informează L'Equipe.
La finalul meciului, în timpul unui apel video pe telefonul căpitanului Alexandre Lacazette, omul de afaceri american i-a anunţat pe jucători că li s-au triplat primele de meci.
Textor a fost foarte încântat de această victorie, care permite echipei sale să reintre în cursa pentru calificarea în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor.
Olympique Lyon, care a obţinut cu această ocazie a treia sa victorie consecutivă în toate competiţiile, se află pe locul al şaselea în clasamentul din Ligue 1, cu 42 de puncte, la patru lungimi de OGC Nice, ocupanta poziţiei a treia, ultima care asigură calificarea directă în cea mai importantă competiţie continentală intercluburi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Joi, Olympique Lyon va primi vizita campioanei României, FCSB, în cadrul manşei secunde a optimilor de finală din Europa League. În tur, francezii s-au impus cu 3-1, pe Arena Naţională din Bucureşti, săptămâna trecută.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: lyon