Gică Hagi (58 de ani) consideră că poporul român ar trebui să-i arate mai multă susţinere Simonei Halep (31 de ani) în aceste momente dificile, în care încearcă să-şi obţină diminuarea perioadei de suspendare.
În ultimul an, Simona Halep a încercat să demonstreze comisiilor de specialitate că nu s-a dopat intenţionat, ci că a fost ingerată accidental substanţa interzisă, de roxadustat.
Cu toate acestea, tribunalul independent Sport Resolution a analizat toate dovezile, iar Agenţia şi a dictat o suspendare a sportivei din România pentru 4 ani!
- Iniţial, Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA) a cerut o suspendare de 6 ani!
- Simona Halep s-a adresat Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, în speranţa că va obţine o reducere a pedepsei.
Gică Hagi, despre Simona Halep: ”Trebuie susţinută de toată România”
Gică Hagi consideră că oamenii, în special românii, ar trebui să vorbească mai puţin pe acest subiect, deoarece nu deţin toate informaţiile, cât să aibă o părere corectă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În schimb, aceştia ar trebui să-i arate mai multă apreciere şi susţinere Simonei, deoarece a dus numele României pe cele mai înalte culmi, precum o mare campioană.
”E un lucru foarte delicat, vorbesc prea mulţi despre asta. Eu sunt mai atent de obicei, cred că tuturor românilor ne pare rău. Suntem lângă ea 200%, dar cel mai bine este să vorbească avocatul şi Simona, ei cunosc cel mai bine lucrurile.
Avocatul a vorbit şi a punctat foarte bine nişte lucruri, în rest se vorbeşte mult, mulţi îşi dau importanţă. Lăsaţi să curgă lucrurile aşa cum trebuie, cei care ştiu tot sunt avocaţii şi Simo, care trebuie susţinută de toată România, pentru că e un patrimoniu al ţării. Trebuie să fim alături de ea”, a declarat Gică Hagi, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gica hagi, simona halep