Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Gică Hagi se gândeşte să plece de la Farul! ”L-am văzut obosit. Vrea să facă pasul în spate” | EXCLUSIV

Gică Hagi se gândeşte să plece de la Farul! ”L-am văzut obosit. Vrea să facă pasul în spate” | EXCLUSIV

Fotbal

Comentarii

Ambiţiile lui Gică Hagi (58 de ani) par a fi mai mari decât poate să ”producă” clubul său de pe litoral, în acest moment.

A construit de la zero una dintre cele mai puternice academii din România, a cucerit două titluri în Superligă, cu Viitorul Constanţa şi Farul Constanţa, însă simte că e prea puţin. Vrea să iasă în evidenţă şi în Europa, în cupele europene, acolo unde nu a bifat nicio victorie memorabilă.

Gică Hagi, tentat să plece de la Farul!

Din lipsă de finanţe şi perspective, uneori Gică Hagi este mânat de furie, frustrare şi gândul că ar fi mai bine să renunţe. Să plece de pe banca tehnică a Farului şi să antreneze în altă parte, unde să-şi îndeplinească marile dorinţe.

Ciprian Marica, acţionar la Farul Constanţa, a recunoscut că au existat câte episoade în care, doborât de dezamăgiri şi aşteptări, ”Regele” a declarat că vrea să plece la club, să facă un pas în spate, deoarece nu poate tolera mediocritatea. Nici a jucătorilor săi, nici pe cea a oamenilor săi din club.

Gică vede potenţial, ştie cât de mult ar putea obţine şi intervine şi frustrarea. `Băi, simt că pot mai mult. Şi am reuşit`. De fiecare dată trebuie să o ia de la capăt şi nu e uşor. Trebuie să-i fie foarte greu.

De multe ori răbufneşte. E obosit, nu e uşor. Munca pe care o face Gică este remarcabilă. Pentru el,. câştigarea campionatului este prea puţin. Aspiră la mult mai mult. Da, cupele europene. Şi-ar fi dorit, cumva, să-şi poată ţine jucătorii, să facă performanţă internaţională, nu doar naţională.

Gică respiră fotbal. Dimineaţă, de la primele ore, e la Academie şi pleacă ultimul. Nu întâmplător apar aceste talente. Lucrează după o filozofie clară.

Gică, sigur, e dedicat 100%. E un profesionist şi e greu de înlocuit. Nu de alta, dar l-am văzut obosit şi reacţionând, că vrea să plece (n.r. - de la Farul), să facă un pas în spate”, a declarat Ciprian Marica, pentru Orange Sport.

VIDEO: Ciprian Marica, despre Gică Hagi:

Afla mai multe despre: gica hagiciprian maricaacademia hagi 

viewscnt
Articole similare