Antrenorul Viitorului, Gică Hagi, a tras primele concluzii după meciurile-test cu U Craiova. Fostul decar al naţionalei a observat ritmul scăzut al jucătorilor săi, dar speră să rezolve problema până la reluarea Ligii 1.
"Acum aşteptăm meciurile oficiale, unde este miză. Vom vedea, noi credem că suntem pregătiţi. Fiecare are obiectivele lui, noi le avem pe ale noastre. Sperăm să câştigăm cât mai multe meciuri, să rămânem la anul în prima ligă. (n.r. - E păcat că nu jucaţi în playoff?) E o situaţie de care nu avem de ce să ne mai lamentăm. Suntem acolo şi trebuie să ne comportăm ca o echipă care trebuie să câştige fiecare meci. Suntem bucuroşi că am făcut două meciuri bune, adversarul a fost foarte bun din punctul meu de vedere. Şi pentru noi, şi pentru ei nu a contat scorul, era un antrenament foarte bun, care ne face să fim mai pregătiţi pentru prima ligă. Restul contează mai puţin.
Sunt foarte mulţumit. Chiar dacă pe teren mai zic câte una, am fost mulţumit. Am avut zece copii pe care i-am văzut, le-am dat şansă. Unii sunt mai sus, alţii mai jos din punct de vedere fizic. Nimeni să nu uite că am stat două luni fără antrenamente. Dar tot ce se întâmplă e normal. Încercăm să vedem jucătorii, să îi evaluăm, să vedem la ce nivel sunt, de cât timp au nevoie ca să ajungă să joace în prima ligă. Unii sunt în faţă, îi văd mai pregătiţi, cel puţin din punct de vedere al ritmului şi al intensităţii, mai bine decât ceilalţi. Dar avem copii, nu ne facem probleme", a declarat Gică Hagi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În primul meci, Viitorul a învins cu 3-0, dar a doua partidă a fost câşigată de olteni cu 2-1.
Gică Hagi susţine că obiectivul Viitorului e de a câştiga fiecare meci din play-out şi recunoaşte că mai mulţi paşi greşiţi îl pot aduce în zoan retrogradării: "Noi suntem în play-out şi trebuie să tratăm foarte serios fiecare meci. Dacă nu, pot veni şi surprize. Dar cred că suntem conectaţi, am arătat bine în ambele meciuri, am arătat foarte bine. Am arătat că nu suntem 100%, dar nici rău nu stăm. Stăm destul de bine", a adăugat antrenorul Viitorului.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.