Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Gigi Becali a renunţat la celebrul palat. Cine sunt noii proprietari ai clădirii din Aleea Alexandru

Gigi Becali a renunţat la celebrul palat. Cine sunt noii proprietari ai clădirii din Aleea Alexandrugalerie foto

Diverse

Comentarii

Gigi Becali nu mai este proprietarul celebrului palat din Aleea Alexandru, numărul 1, clădire pe care a cumpărat-o în 2007 cu 7 milioane de euro.

În 2006, Gigi Becali a reuşit să cumpere una dintre cele mai frumoase clădiri din Bucureşti: Casa Manu-Auschnitt, o copie fidelă a Palatului Biron, din Paris, actualul Muzeu Rodin.

Patronul FCSB a investit serios în renovarea clădirii, a decorat-o cu foiţă de aur şi, în prezent, palatul este identificat cu Gigi Becali. Acum, în acte apar însă alţi proprietari.

Cine sunt noii proprietari ai palatului din Aleea Alexandru

Clădirea aflată în Aleea Alexandru, numărul 1, este una dintre cele mai celebre din Bucureşti. La notorietatea ei a contribuit şi Gigi Becali, care o deţine din 2006 şi care aici discută toate afacerile.

Însă patronul FCSB nu mai este proprietarul din acte al imobilului. Gigi Becali a renunţat la palat, într-o perioadă în care spune că vrea să dedice aproape în totalitate credinţei în Dumnezeu.

De altfel, patronul FCSB susţine că a renunţat să se mai implice în multe dintre afacerile sale şi a păstrat doar FCSB şi firma de construcţii Arcom.

În rest, şi-a cedat aproape toate bunurilor fiicelor sale, Cristina, Alexandra şi Teodora Becali. Cele 3 sunt acum proprietare ale celebrului palat al lui Gigi Becali:

”Ţin Steaua (FCSB), Arcomul, două care sunt mari, celelalte nu mă mai interesează lucruri mici. Palatul e la fete, le-am dat la fete. Eu grijă de multe nu mai vreau.

Când e grijă de multe asta e vrăjmaşul, împrăştie mintea, când o împrăştie nu mai poţi s-o ţii la Dumnezeu că o împrăştie el colo-colo eu vreau la Christos să am mintea”, a dezvăluit Gigi Becali la Romania TV.

Cât a costat palatul lui Gigi Becali

Palatul din Aleea Alexandru este un loc plin de istorie. Clădirea a fost construită în 1915 după planurile arhitectului Grigore Cerchez, însă este o copie fidelă a Palatului Biron din Paris.

Casa a fost construită pentru juristul Ioan Iancu Manu şi pentru soţia acestuia, Zetta Cantacuzion. Iancu Manu era fiul lui Gheorghe Manu, general în Armata Română, care a luptat în Războiul de Independenţă şi care a fost prim-ministru în perioada domniei lui Carol I.

Ulterior, se spune că Iancu Manu a pierdut palatul la poker în favoarea regelui Carol al II-lea, care l-a deţinut printr-un intermediar care îi era şi foarte apropiat, omul de afaceri Max Auschnitt. Varianta oficială însă că Iancu Manu şi-a pierdut o mare parte din avere

În 1948, odată cu venirea comuniştilor la putere, palatul a fost naţionalizat şi apoi a devenit locuinţa lui Petru Groza, cel care a fost prim-ministru în perioada 1945-1952. În 1958, Petru Groza moare şi clădirea devine mai întâi locuinţă de protocol pentru vizitele internaţionale şi apoi sediul Ambasadei Argentinei.

După căderea comunismului, în decembrie 1989, clădirea a fost revendicată de moştenitorii industriaşului Max Auschnitt. Palatul a fost cumpărat în 2006 de Gigi Becali, de la Steven Auschintt, moştenitorul lui Max Auschnitt, care a primit 7 milioane de euro în urma acestei tranzacţii.

Gigi Becali a investit ulterior încă 1,5 milioane de euro în renovare, care a fost făcută după planurile iniţiale. Acum, palatul din Aleea Alexandru este evaluat la peste 10 milioane de euro şi, de-a lungul timpului, Gigi Becali a primit mai multe oferte, dar a refuzat să vândă.

Afla mai multe despre: gigi becali 

viewscnt
Articole similare