Patronul celor de la FCSB, Gigi Becali (65 de ani), s-a declarat extrem de mulţumit de achiziţiile realizate în această iarnă!
Omul de afaceri s-a arătat încântat de ceea ce a arătat Luis Phelipe până acum la FCSB şi este sigur că va ”exploda” curând la echipa sa.
Gigi Becali, încântat de Luis Phelipe şi Baba Alhassan
În plus, omologii de la Iaşi i-au spus că fotbalistul este fenomenal şi, cât de curând, FCSB îl va vinde pentru 10.000.000 de euro. Afirmaţie care a fost pe placul lui Gigi Becali.
De asemenea, şeful de la FCSB este mulţumit şi de randamentul luI Baba Alhassan, adus de la FC Hermannstadt, pentru 600.000 de euro, pe care îl aseamănă cu internaţionalul Darius Olaru, cel puţin la agresivitate.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Rămâne de văzut cum se va adapta şi ultimul transferat, Nana Antwi, adus de la Urartu, pentru 50.000 de euro, care încă nu a intrat în programul echipei, din cauza vizei de Turcia.
”Niciodată nu am fost aşa, pentru că nu am avut avansul ăsta relaxant ca acum. Pentru că e mare distanţă, în primul rând. În al doilea rând, echipa e foarte valoroasă şi va adânci avansul, diferenţa, şi cred că în play-off voi fi şi mai liniştit.
Noile achiziţii sunt extraordinare. Despre Luis Phelipe mi-au spus: Ai dat 200.000 de euro pe el, o să-ţi plătească clauza de 10.000.000 de euro. Aşa mi-au zis. Cât de curând. Au zis că e fenomen.
Şi-a dublat valoarea venind la noi. Eu ştiam asta, pentru că are cu cine să joace şi are încredere.
Baba Alhassan iar, e foarte agresiv. Pe poartă direct. Adică, genul lui Darius Olaru.e foarte bine”, a declarat Gigi Becali, luni, la Palat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gigi becali, luis phelipe, baba alhassan