Antrenorul Universităţii Cluj, Eugen Neagoe, s-a plâns de arbitraj, la finalul înfrângerii cu CFR Cluj, în Superligă.
Eugen Neagoe, furios după U Cluj - CFR Cluj 1-2
CFR Cluj a câştigat duminică, în deplasare, meciul cu Universitatea Cluj, scor 2-1, în etapa a 15-a din Superligă. Toate cele trei goluri au fost marcate din lovituri de la 11 metri.
CFR a marcat din două lovituri de la 11 metri. Prima a fost transformată de Deac, în minutul 25, iar a doua de Malele în minutul 60. Romario Pires a marcat şi el din penalty, pentru Universitatea, în minutul 90+2, stabilind scorul final.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La scurt timp, antrenorul "şepcilor roşii", Eugen Neagoe, s-a plâns de modul în care arbitrul a judecat cele mai importante faze de pe Cluj Arena.
"Dar dacă e o fază clară, despre ce vorbim? Ne întoarcem în 1985 când minţeam poporul cu televizorul. Dacă al doilea e penalty şi Yeboah nu merita roşu, atunci merităm să jucăm doar cu Gibraltarul, cu ăia săraci, cu amatorii. Avem VAR şi nu intervine la golul secund... CFR ne putea bate cu 5-0, nu mă supăram, dar venim la muncă, transpirăm, iar după ne uităm în clasament şi sunt puncte mai puţine. Chiar aşa fraieri suntem cu toţii?
Aţi văzut piciorul lui Fulop, îi putea face fractură de peroneu. Vă dau cuvântul meu de onoare că sunt supărat că nu-mi place să pierd, dar asta nu are nicio legătură cu realitatea. CFR putea să ne bată, dar nu are nicio legătură cu realitatea. Avem VAR, avem arbitri de top, dar de ce se întâmplă doar împotriva noastră? Ne minţim singuri.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ce le pot spune jucătorilor acum? Echipa campioană nu ne-a pus mari probleme, au fost faxe, pe care le ştiam. Au stat numai pe jos, se aruncau la fiecare fază. Meciul trebuia să se termine 1-1, iar dacă îl elimina pe Yeboah în minutul 70 poate luam mai mult. Avem probleme de lot şi nu m-am văitat niciodată.
Din ce ştiu eu, Miron a semnat şi mâine va face vizita medicală. Pentru Haruţ şi Ianis Stoica să vorbim cu Gigi", a declarat Eugen Neagoe.
Afla mai multe despre: eugen neagoe, u cluj cfr cluj 1-2