Hagi în Spania, ”Regele” fără coroană. Geniul condamnat la ghinion la Real Madrid şi Barcelona | SPECIAL

Barcelona şi Real Madrid au oferit recent un nou episod din ”El Clasico”, o rivalitate uriaşă pe care foarte puţini fotbalişti au putut să o simtă din ambele tabere. Printre aceşti aleşi se numără un singur român, ”Regele” Gică Hagi. Din păcate, dincolo de geniul său incontestabil, perioada petrecută în Spania a stat sub semnul unui ghinion istoric profund.

Gică Hagi este singurul fotbalist român din istorie care a îmbrăcat tricoul ambilor giganţi din Spania, Real Madrid şi FC Barcelona. Destinul său în patria lui Cervantes a stat sub semnul unui paradox uluitor. Un talent uriaş, aclamat pe marile stadioane, dar sosit în momente de tranziţie profundă pentru ambele cluburi.

Trecerea sa pe la cluburile din La Liga coincide cu apusul a două perioade legendare, ”La Quinta del Buitre” la Madrid şi ”Dream Team-ul” lui Johan Cruyff la Barcelona, detalii care au influenţat numărul de trofee majore din palmaresul spaniol al ”Regelui” fotbalului românesc.

Evadarea spre Madrid

Povestea transferului său la Real Madrid prinde contur în mai 1990, chiar înainte de Coppa del Mondo din Italia. Dorinţa clubului spaniol de a-l semna pe starul de la Steaua Bucureşti este atât de mare încât însuşi preşedintele madrilen, Ramon Mendoza, face un gest neaşteptat.

Acesta vine personal la Bucureşti şi se cazează la Hotelul Intercontinental pentru a negocia direct şi pentru a obţine semnătura decarului român. Suma de transfer se ridică la aproximativ 4,3 milioane de dolari, o cifră record pentru fotbalul din România la acea vreme.

La sosirea în vestiarul de pe Santiago Bernabeu, românul găseşte o constelaţie de oaspeţi de seamă din ”La Quinta del Buitre”. Faimoasa generaţie din anii '80 ce defineşte spiritul de atac şi mândria modernă a clubului Real Madrid.

Denumirea provine de la porecla liderului ei, Emilio Butragueño, ”El Buitre” (Vulturul), şi reuneşte cinci produse de elită ale academiei proprii, La Fabrica: Butragueño, Míchel, Manolo Sanchis, Martín Vazquez şi Miguel Pardeza.

În istoria Realului, acest grup înseamnă o epocă de dominaţie absolută în Spania, cu cinci titluri consecutive în La Liga, dar şi recunoaştere continentală, cu două Cupe UEFA, o perioadă marcată prin spectacol şi eficienţă.

În acest vestiar dominat de o asemenea moştenire puternică, ajunge şi Hagi. Descoperă imediat şi un mediu rigid, cu tabere interne bine definite, din care face parte şi vulcanicul mexican Hugo Sanchez. Relaţiile nu sunt simple. Jucătorii autohtoni sunt extrem de uniţi, fapt care creează o barieră naturală pentru nou-veniţi.

Mai ales pentru cineva care sosea dintr-un mediu social complet diferit, izolat, cum a fost România până la finalul lui '89. El se înţelege bine cu Butragueño, un tip extrem de elegant, şi dezvoltă o relaţie de amiciţie corectă cu unii dintre colegi, însă nu face parte din grupul principal de decizie, unde orgoliile sunt uriaşe.

Debutul oficial în tricoul lui Real Madrid are loc pe 2 septembrie 1990, într-un meci de campionat contra echipei Castellón, încheiat cu scorul de 1-0. Partida are o semnificaţie istorică uriaşă pentru club. Reprezintă victoria cu numărul 1000 din istoria ”los blancos” în La Liga.

Prima stagiune aduce satisfacţie rapidă prin câştigarea Supercupei Spaniei, după o dublă victorie în faţa rivalei FC Barcelona.

Totuşi, restul sezonului este marcat de instabilitate pe banca tehnică, unde John Toshack este demis şi înlocuit la finalul lui noiembrie de legenda Alfredo Di Stefano. Dar mandatul său durează doar câteva luni, până în martie.

Atunci e momentul în care vine Radomir Antic, cu ajutorul căruia Real Madrid termină campionatul pe locul al treilea, dar la distanţă mare de campioana Barcelona.

Execuţiile de geniu şi blestemul de la Tenerife

Al doilea an în capitala Spaniei evidenţiază cu adevărat geniul creativ al fotbalistului român, care oferă goluri memorabile, intrate definitiv în antologia marilor momente fotbalului spaniol.

Rămâne de referinţă execuţia magistrală din meciul cu Osasuna, când prinde un şut din cercul de la jumătatea terenului şi îl surprinde pe portarul advers. Iar duelul cu Athletic Bilbao aduce un hat-trick istoric în contul românului, încă o dovadă incontestabilă a valorii sale tehnice.

Apogeul dramatic al perioadei sale la Real Madrid se consumă în ultima etapă a sezonului 1991/1992, pe 7 iunie. Realul merge pe terenul echipei Tenerife din postura de lider, cu un avans de un punct faţă de Barcelona.

Începe în mod ideal, conduce cu 2-0 după prima jumătate de oră, iar Hagi înscrie un gol superb din lovitură liberă şi oferă o pasă decisivă. Insularii reduc din diferenţă şi până la pauză, dar nimic nu anunţa ce urma să se întâmple în repriza a doua.

La ieşirea de la vestiare, totul se prăbuşeşte pentru madrileni. Antrenorul Leo Beenhakker, care l-a înlocuit pe Antic în februarie '92, îl scoate din teren pe mijlocaşul român în minutul 73, o decizie criticată ulterior.

La scurt timp, Tenerife întoarce incredibil scorul cu două goluri în două minute (77', 78') şi se impune cu 3-2. Titlul scapă printre degete şi merge la rivala din Catalunia, fapt care lasă urme adânci în sufletul lui Hagi, cuprins de o furie imensă pe banca de rezerve.

Din cauza haosului administrativ cronic de la club, el a colaborat cu patru antrenori diferiţi în doar doi ani de contract: galezul John Toshack, argentiniano-spaniolul Alfredo Di Stefano, sârbul Radomir Antic şi olandezul Leo Beenhakker.

O dinamică toxică ce a blocat omogenizarea echipei, aspect care l-a afectat pe decarul român şi de pe urma căruia a avut de suferit.

În 1992, Gică şi-a încheiat aventura madrilenă cu un bilanţ statistic de 20 de goluri marcate (16 în La Liga) în 84 de meciuri oficiale. Decizia finală este plecarea în Italia, la Brescia, sub comanda lui Mircea Lucescu.

Un rege în Dream Team-ul lui Johan Cruyff

După o evoluţie absolut magistrală pentru România la Campionatul Mondial din Statele Unite ale Americii din 1994, drumul lui Hagi s-a intersectat din nou cu Spania.

Johan Cruyff, antrenorul legendar al Barcelonei, a rămâs profund impresionat de golul fantastic de la distanţă marcat împotriva Columbiei şi a cerut expres conducerii catalane aducerea sa pe Camp Nou.

Transferul se concretizează la dorinţa clară atât a antrenorului, cât şi a fotbalistului. Joan Gaspart, vicepreşedintele de atunci al Barcelonei (1978-2000) şi preşedintele de după (2000-2003), a dat detalii despre negocierile respective purtate în 1994:

”Hagi i-a transmis agentului (n.r. Giovanni Becali) să facă şi imposibilul pentru a ajunge la un acord. O astfel de atitudine ne arată dorinţa jucătorului. Cruyff a insistat şi el pentru transferul lui Hagi, iar conducerea a demonstrat că are o încredere absolută în antrenor. Întotdeauna facem tot ce este posibil pentru a-l mulţumi”.

La Barcelona, contextul este izbitor de asemănător cu cel de la Madrid din 1990. Echipa catalană trăieşte sub amprenta faimosului „Dream Team”.

Această formulă legendară, construită cu răbdare de Johan Cruyff de la sfârşitul anilor '80, reprezintă o revoluţie absolută în fotbalul mondial prin implementarea conceptului de ”fotbal total” şi a stilului tiki-taka, bazat pe posesie sufocantă şi controlul spaţiului.

Pentru FC Barcelona, ”Dream Team-ul” înseamnă ieşirea definitivă din complexul de inferioritate istorică faţă de Madrid, perioadă încununată cu patru titluri consecutive în La Liga şi, mai ales, cu prima Cupă a Campionilor Europeni din istoria clubului, câştigată în 1992 pe Wembley.

Jucătorul român găseşte pe Camp Nou figurile emblematice ale acestei epoci de aur: Hristo Stoichkov, Ronald Koeman, José Mari Bakero, Josep Guardiola sau Albert Ferrer.

Totuşi, echipa este proaspăt campioană a Spaniei pentru a patra oară consecutiv, dar trăieşte deja faza de epuizare psihică după eşecul dureros din finala Champions League de la Atena.

Integrarea într-un sistem rigid de pase, extrem de bine pus la punct de tehnicianul olandez, reprezintă o provocare majoră pentru un fotbalist obişnuit cu libertate totală pe teren.

Primul sezon pe Camp Nou începe exact după acelaşi scenariu ca la Madrid, cu adjudecarea Supercupei Spaniei în toamna anului 1994.

Totuşi, traseul din campionat suferă din cauza uzurii morale a echipei, iar Real Madrid îşi ia revanşa şi câştigă titlul, o situaţie care lasă Barcelona în afara trofeelor majore la finalul acelui an competiţional.

Învinsul sorţii

Cel de-al doilea sezon la clubul catalan aduce la suprafaţă tensiuni clare între filozofia fotbalistică a lui Johan Cruyff şi stilul de joc al românului.

Antrenorul olandez cere disciplină tactică de fier, sarcini defensive stricte şi un joc de poziţie perfect, elemente care limitează fantezia nativă a decarului nostru.

Neînţelegerile dintre cei doi duc adesea la trecerea jucătorului pe banca de rezerve, situaţie greu de acceptat pentru statutul său de lider mondial.

Un moment de maximă vizibilitate europeană se petrece în primăvara anului 1996, în semifinalele Cupei UEFA contra celor de la Bayern München.

În meciul tur din Germania, pe un teren extrem de greu, el face o partidă superbă şi marchează golul de 2-2 pe finalul întâlnirii, cu un şut plasat cu piciorul stâng.

Din păcate, în returul de pe Camp Nou, nemţii se impun cu 2-1 şi elimină Barcelona din competiţie, un eşec care grăbeşte finalul proiectului tehnic.

Relaţia tensionată cu antrenorul olandez este punctată şi de momente în care acesta îi reproşează public lipsa de implicare în faza defensivă, în timp ce românul îşi apără dreptul la creativitate.

Anul 1996 marchează sfârşitul oficial al epocii „Dream Team”, odată cu demiterea lui Johan Cruyff. În acelaşi moment se încheie şi contractul mijlocaşului român cu gruparea blaugrana.

În total, acesta bifează pentru Barcelona 36 de meciuri oficiale şi înscrie 7 goluri. Următoarea destinaţie este Galatasaray Istanbul, club unde va cunoaşte consacrarea europeană absolută prin câştigarea Cupei UEFA şi a Supercupei Europei.

Sincronizarea cu marile puteri din La Liga a stat sub semnul unui ghinion istoric de moment. La Real Madrid a sosit imediat după ce „La Quinta del Buitre” îşi consumase energia maximă, iar la Barcelona a intrat în scenă exact în perioada de uzură şi declin a celebrului „Dream Team”. Timpul şi destinul nu au avut răbdare pentru o potrivire ideală în Spania.

Cu toate acestea, trecerea sa prin curtea celor mai mari două cluburi ale lumii rămâne o mândrie uriaşă pentru fotbalul românesc. Execuţiile sale de geniu, golurile de la mijlocul terenului şi respectul dobândit pe ambele stadioane confirmă faptul că talentul pur depăşeşte graniţele oricărui context nefavorabil, numele său fiind scris cu litere de aur în istoria fotbalului mondial.

Afla mai multe despre: gica hagi, real madrid, barcelona, special, regele hagi, romania, echipa nationala, la liga, johan cruyff, alfredo di stefano, gica popescu, steaua, el clasico