Cariera de fotbalist profesionist nu este una atât de uşoară, cum ar putea arăta dacă privim doar spre cei mai importanţi jucători ai lumii. Deseori, eşti pus în faţa unor decizii care, poate nu par decisive în acel moment, dar apoi se dovedesc a fi.
Un jucător foarte talentat, dar care nu şi-a gestionat corespunzător alegerile, a fost Alin Stoica. Senzaţionalul mijlocaş care la 20 de ani înscria împotriva lui Real Madrid în grupele UEFA Champions League, dar care la 26 de ani nu mai reuşea să fie titular nici măcar la FC Naţional, în Liga 1.
Alin Stoica regretă că nu l-a ascultat pe Nicu Gheară
Alin Stoica face parte din grupul jucătorilor foarte talentaţi pe care fotbalul românesc i-a avut în ultimii 20-25 de ani, dar care nu şi-au atins niciodată realul potenţial, din diverse motive.
În 1996, la 17 ani, Alin Stoica era vândut la Anderlecht Bruxelles în schimbul a 1.200.000 de euro. O sumă foarte mare pentru fotbalul românesc chiar şi în acest moment.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Anii au trecut, iar stagiunea 2000/2001 a Ligii Campionilor, Alin Stoica reuşea o performanţă greu de atins de un jucător român: patru goluri marcate în grupe, în 11 partide: contra celor de la Dinamo Kiev, Real Madrid, Leeds United şi Lazio Roma.
- În acea ediţie, formatul UEFA Champions League era cu două faze ale grupelor.
- Pe 7 decembrie 2000, cu trei zile înainte să împlinească 21 de ani, Alin Stoica marca pe Santiago Bernabeu, într-un Real Madrid - Anderlecht 4-1.
Din păcate, alegerile ulterioare s-au dovedit total neinspirate pentru fotbalist. A mai evoluat, la Club Brugge, FC Naţional, Poli Timişoara, Gent, Mouscron şi Vojvodina, apoi şi-a luat la revedere de la fotbalul de performanţă.
- De asemenea, Alin Stoica a strâns şi 13 meciuri în naţionala de seniori a României, între 1998 şi 2003.
Într-un interviu acordat recent pentru Orange Sport, Alin Stoica a recunoscut că ar fi trebuit să asculte de o anumită persoană, la 18 ani, şi poate cariera sa ar fi avut o altă traiectorie.
”Fotbalul românesc, venind acolo, m-a nenorocit. Regretul meu e că la 18 ani n-am ascultat de o persoană, care mi-a zis. Tot am evitat să-i zic numele, dar îl zic: domnul Nicu Gheară mi-a zis.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În 1998, atunci când am fost şters de pe lista pentru Campionatul Mondial. Mi-a zis să nu mă mai forţez cu echipa naţională sau cu orice echipă, pentru că toţi foştii colegi ai lui Tudorel Stoica mă vor da pe mine exemplu, ceea ce s-a întâmplat.
S-a întâmplat cu Iordănescu şi rămâne în istorie. M-a dat afară la un meci demonstrativ. Nea Puiu Iordănescu, la Gala Gică Popescu. `Unde jucai şi tu?`. A zis: `Alin, echipa naţională se respectă`.
Eu ştiam ce se întâmplă la echipa naţională. Ştiam şi în trecut, şi în prezent. Hagi m-a dat afară de la Timişoara fără motiv, ca să se salveze el. De aia nu vreau să mă mai pronunţ. Am avut durerea aia”, a declarat Alin Stoica, pentru Orange Sport.
Nicu Gheară este un cunoscut om de afaceri, fost jucător în Liga 1, la Rapid, unde a debutat în 1984. De asemenea, acesta a fost şi preşedinte al Asociaţiei Fotbaliştilor din România la începutul anilor 2000.
Afla mai multe despre: nicu gheara, alin stoica