Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Încă un român la Manchester City? Mirel Rădoi vine cu o altă perspectivă despre transferul iernii în Liga 1

Încă un român la Manchester City? Mirel Rădoi vine cu o altă perspectivă despre transferul iernii în Liga 1

Stranieri

Comentarii

Mirel Rădoi spune că n-a fost surprins de transferul lui Nicolae Stanciu la Al Ahli, având în vedere salariul oferit de arabi, 3 milioane de dolari pe sezon. În schimb, spune despre Mitriţă că a făcut o alegere foarte bună când a acceptat să meargă la New York City.

La doar 25 de ani, Nicolae Stanciu a lăsat performanţa şi a mers la Al Ahli, echipă care i-a oferit 3 milioane de dolari pe sezon. Mirel Rădoi spune că este greu de refuzat o asemenea ofertă: ”Sincer, nu m-a surprins, pentru că din punctul meu de vedere a avut şi oferte din Europa. Probabil a contat foarte mult partea financiară”, a declarat Mirel Rădoi.

Selecţionerul naţionalei U21 a comentat şi transferul lui Alex Mitriţă la New York City şi spune că este o mutare foarte interesantă pentru fotbalului românesc, deoarece patronii clubului ar putea căpăta încredere în calităţile fotbaliştilor de la noi:

”(n.r. Transferul lui Mitriţă, destinaţie neobişnuită) Este, dar în acelaşi timp... Nu ştiu, încercăm şi facem comparaţii, că jucătorii care se duc în Golf nu mai au performanţe sau e foarte greu să ajungă din nou la echipa naţională. Eu cred că totuşi vorbim de America şi e un campionat destul de puternic. Şi, din punctul meu de vedere, eu cred că campionatul Americii este mult mai puternic decât cel din Qatar sau din Emirate.

Şi, din punctul meu de vedere, nu este un pas înapoi. În aceeaşi ordine de idei, eu cred că în viitorul apropiat, dacă Mitriţă va avea evoluţii foarte bune, să nu uităm totuşi că face parte din acel ansamblu de echipe care este patronat de şeicul Mansour. În viitor ne putem aştepta, de ce nu?, ca un jucător român să facă parte din lotul lui Manchester City. Ca şi performanţă, eu cred că dacă el va avea realizări, va fi chemat în continuare de Cosmin Contra”, a mai spus Rădoi.

Afla mai multe despre: mirel radoinicolae stanciualex mitrita 

viewscnt
Articole similare