Naţionala României a fost surpriză plăcută de la Campionatul European de tineret. Tricolorii lui Mirel Rădoi au ajuns până în semifinalele competiţiei, iar evoluţiile jucătorilor le-au atras atenţia scouterilor din fotbalul european.
George Puşcaş, Alexandru Cicâldău şi Ianis Hagi sunt cei mai doriţi jucători din lotul naţionalei de tineret a României. Dacă pentru Puşcaş şi Cicâldău se luptă echipe importante din Serie A, precum Lecce sau Napoli, fiul lui Gheorghe Hagi poate reprezenta subiectul unui transfer uriaş pentru fotbalul românesc.
După FC Barcelona (DETALII AICI), Bayern Munchen a intrat în cursa pentru semnătura lui Ianis Hagi. Presa din Germania anunţă că mijlocaşul Viitorului i-a impresionat pe oficialii bavarezilor în meciurile din grupă de la Euro 2019, astfel că, la partida cu nemţii, din semifinale, Bayern a avut un trimis special pentru fiul "Regelui".
Directorul sportiv al clubului, Hasan Salihamidzic, a mers în Italia pentru a-l urmări pe Ianis Hagi. Deşi a comis penalty-ul din care Germania a egalat la 2, căpitanul Viitorului se pare că a lăsat o impresie bună, iar oficialul bavarezilor i-a anunţat pe şefii clubului că Ianis poate fi o variantă foarte bună pentru a-i înlocui pe Robben, Ribery sau James Rodriguez, după cum scriu jurnaliştii germani.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Citește și
- FCSB se mai desparte de un titular! Junior Morais pleacă la echipa lui Şumudică
- Se face transferul verii. Întâlnire de ultimă oră între oficialii cluburilor. Barcelona plăteşte o sumă uriaşă şi dă la schimb un jucător pentru revenirea lui Neymar
- Ţeapa pe care şi-a luat-o Becali. FCSB a ratat transferul anunţat de patron: "E mai bine să fiu jupân la mine acasă, decât la număr la alţii"
Dortmund şi Sevilla se luptă pentru Ianis Hagi
Tot la meciul din semifinale a fost prezent şi Michael Zorc. Directorul sportiv al Borussiei Dortmund l-a urmărit şi el pe Ianis Hagi, iar acum clubul va urma să ia o decizie în privinţa mijlocaşului de 20 de ani. În plus, Sevilla vrea şi ea să-l transfere pe Ianis, iar Gică Popescu a confirmat că, săptămâna viitoare, se va decide şi viitorul jucătorului.
- 6 milioane de euro este cota lui Ianis Hagi pe site-ul de specialitate transfermarkt.com
"Noi încă nu am discutat cu Ianis, pentru că l-am lăsat să se concentreze pe ce avea de făcut la echipa naţională. Nu ştie de niciuna din ofertele care există pentru el şi nu sunt puţine. Mâine sau poimâine, când vine acasă, vom sta de vorbă cu Ianis şi îi vom prezenta ce există, vom face şi noi o analiză, iar săptămâna viitoare vom lua o decizie" , declara, în urmă cu două zile, Gică Popescu la Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ianis hagi, bayern munchen, viitorul